Sfânta Mare Muceniță Hristina

Sfânta Hristina era din cetatea Tirului, pe vremea împăratului Septimiu Sever (193-211), fiică a unui general pe care-l chema Urban. Fiindcă ea a fost rânduită să aducă jertfe idolilor păgâni, pe care îi avea tatăl ei, acesta i-a dăruit ca locuință cel mai înalt turn al palatului său, așezând acolo și zeii săi din aur și din argint, împodobiți cu multe podoabe. Dar fecioara, având suflet curat și privind noaptea stelele de pe cer, a înțeles că idolii cei neînsuflețiți și făcuți de oameni nu au nici o putere, ci Acela Care a făcut și ține toate, Acela este Dumnezeu cel adevărat. Ascultând deci glasul inimii sale, Hristina a dărâmat și sfărâmat toți idolii cei neînsuflețiți, dăruind bucățile prețioase săracilor. Grozavă a fost clipa când tatăl ei a aflat de sfărâmarea idolilor. Auzind el una ca asta s-a mâniat cumplit, dar Hristina i-a spus că ea crede în Dumnezeu Cel viu și că idolii nu au nici o putere. Atunci tiranul a supus-o la multe chinuri, întemnițând-o pentru multă vreme, iar după aceea a aruncat-o în mare. Acolo, primind fericita botezul, a fost scăpată de un înger.
După moartea tatălui ei, Dion, dregătorul cetății, a judecat-o pe Hristina și fiindcă nu s-a lepădat de credința ei a fost cumplit chinuită, iar mai apoi a fost împunsă cu sulițe de ostași. Și așa Sfânta Hristina și-a dat lui Dumnezeu cinstitul ei suflet.
(Ziarul Lumina)