Oțelul Galați

Semeghin vine sâmbătă la echipă

Președintele clubului Oțelul Galați, Marius Stan, a declarat, marți, Bogdan Stelea, va avea responsabilități de antrenor secund la formația de pe malul Dunării. „Sunt convins că se poate impune la echipă și-l va ajuta pe Grigoraș să facă treabă bună”, a declarat Stan, la plecarea către Antalya, unde Oțelul va efectua, până pe 29 ianuarie, primul stagiu de pregătire în vederea returului Diviziei A. Oficialul gălățean a precizat că Oțelul este prima formație vizată la retrogradare. „Avem doar nouă puncte și minus 15 la adevăr. Este clar că suntem primii vizați la retrogradare”, a spus Stan. Oțelul Galați va juca trei meciuri amicale în turneul de pregătire din Antalya, urmând a evolua în compania formației germane Wuppertal și a două echipe din Ucraina, Arsenal Kiev și Cernomoreț Odesa. Marius Stan a mai precizat că fundașul Dorin Semeghin se va alătura sâmbătă lotului gălățean.

Recomandări

Peste 500 de artiști din țară și străinătate vin la Rădăuți, la Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul”

Echipa de fotbal feminin a Școlii Gimnaziale „Mitropolit Iacob Putneanul” s-a clasat pe locul 3 național la Cupa Satelor

Principalul investitor de la Cetatea Suceava anunță că în maxim trei ani echipa trebuie să promoveze în Liga I