Eveniment

Școală de vară „Surprizele vacanței”, pentru copiii din Ipotești

Activități interesante și atractive pentru copiii din Ipotești la Școala de Vară „Surprizele vacanței”
Activități interesante și atractive pentru copiii din Ipotești la Școala de Vară „Surprizele vacanței”

Elevilor și preșcolarilor de la Școala cu clasele I-VIII Ipotești vara aceasta le-a oferit multe surprize. În data de 23 iulie a sunat pentru prima dată clopoțelul Școlii de vară „Surprizele vacanței”, dar de data aceasta pentru un altfel de orar, pentru activități interesante și atractive.
Programul a reunit 30 de elevi și preșcolari de la Școala cu clasele I-VIII Ipotești și Grădinița cu Program Normal Nr. 2 Ipotești. Coordonatorii programului, profesoara Loredana Corjuc și profesoara Cornelia Luca, și-au propus să ofere elevilor alternative de petrecere a timpului liber din vacanța de vară în vederea îmbogățirii experiențelor de învățare prin noi strategii și metode de învățare.
Obiectivele urmărite în cadrul programului au fost dezvoltarea competențelor cheie ale elevilor prin desfășurarea activităților organizate pe diverse cercuri, stimularea interesului pentru lectură, a creativității și încrederii în forțele proprii,intensificarea colaborării școală – familie.
Parteneri ai Școlii cu clasele I-VIII Ipotești au fost Primăria comunei Ipotești, Inspectoratul Școlar Suceava, Școala cu clasele I-VIII Nr. 3 Suceava (prof. Maria Tănase și prof. Daniela Nechita), Salvați Copiii – Filiala Suceava, care a participat cu cinci voluntari, Casa de vacanță Ignătescu, Laura Cercel, studentă la Universitatea Tehnică Cluj și Tipografia „Celestin”.
După constituirea atelierelor de lucru, activitățile de învățare, concretizate în constituirea Cercului de matematică „Pentru minți istețe”, a Clubului de lectură „Degețica” și concursurile interdisciplinare au alternat cu activități recreative care au dat farmec programului. Concursurile și jocurile în aer liber, cercul de creație plastică „Popas în lumea culorilor”, concursul de biciclete și drumețiile i-au încântat pe copii. Excursia organizată la Casa de vacanță Ignătescu din Păltinoasa, la încheierea taberei de creație a meșterilor populari, a dat posibilitatea copiilor să admire lucrările unei impresionante expoziții amenajate în mijlocul naturii.
Școala de vară se va închide mâine, când va avea loc evaluarea programului, amenajarea expozițiilor în incinta instituțiilor publice din localitate și împărtășirea impresiilor privind activitățile din cadrul evenimentului.
Mai multe detalii despre școala de vară de la Ipotești se pot afla de pe www.clasa-loredanacorjuc.blogspot.com.

Recomandări

Suceava este reprezentată la Olimpiada Internațională de Biologie, de la Vilnius. Ștefanista Rebeca Ungureanu: „E ca o minune”

Continuă înscrierile la Școala Postliceală Sanitară. Nouă specializări căutate pe piața muncii, în oferta instituției

Wunderkind Suceava lansează atelierele de limba germană „Hallo, Sommer!” pentru copiii de 7-14 ani

Wunderkind Suceava lansează atelierele de limba germană „Hallo, Sommer!” pentru copiii de 7-14 ani
Wunderkind Suceava lansează atelierele de limba germană „Hallo, Sommer!” pentru copiii de 7-14 ani

Parfumul lavandei și eleganța franceză se întâlnesc, la Ipotești, într-un eveniment dedicat bunelor maniere

Marta Bălăceanu, din Mălini, și Alexandra Ioan, din Ipotești, elevele cu cele mai bune rezultate la evaluarea națională