Intenție

SC Drumuri și Poduri vrea să concesioneze prin atribuire directă activitatea de întreținere a drumurilor județene

Societatea comercială Drumuri și Poduri SA, al cărei unic acționar este Consiliul Județean, vrea să concesioneze prin atribuire directă pe trei ani de zile activitatea de întreținere și reparații a drumurilor județene. Administratorul special al societății, Eugen Girigan, a declarat că va propune șefului administrației județene, Cătălin Nechifor, precum și consilierilor județeni inițierea unui proiect de hotărâre de Consiliu Județean în acest sens. El a precizat că o asemenea hotărâre, dacă va fi aprobată, ar putea intra în vigoare din luna octombrie a acestui an, atunci când expiră actualul contract încheiat cu un consorțiu al cărui titular este firma Transporturi Auto Botoșani. Girigan a subliniat că o hotărâre similară a fost aprobată de Consiliul Județean Sibiu. „Chiar în condițiile în care o astfel de hotărâre nu va trece, în doi ani de zile sper să aducem societatea la linia de plutire”, a spus Girigan.
Societatea și-a propus pentru 2013 un profit de 600.000 de lei
Firma Drumuri și Poduri se află în insolvență, fiind beneficiara unui program de reorganizare. Societatea a fost obligată să achite către creditori suma de șapte milioane de lei însemnând datorii în trei ani de zile, în tranșe semestriale. Administratorul special susține că suma este asigurată și va fi plătită la timp. Eugen Girigan a declarat că pentru acest an Drumuri și Poduri și-a propus o cifră de afaceri de 22 de milioane de lei și un profit de 600.000 de lei. El a menționat că societatea are deja încheiate contracte de 10 milioane de lei. „Fiind în insolvență, încă nu putem participa singuri la licitații, ci trebuie să mergem în asociere sau să subcontractăm lucrări. Suntem însă pe drumul cel bun. Pericolul falimentului cu ceea ce presupune el, adică valorificarea patrimoniului și lichidarea societății, a trecut”, a mai spus Eugen Girigan.

Recomandări

Administrația județeană va promova două investiții de peste 184 de milioane de lei pentru refacerea unor drumuri afectate de calamitățile din 2025, în zona Broșteni – Dârmoxa

Gheorghe Șoldan anunță modernizarea a 26 de kilometri de drumuri afectate de inundațiile din zona Broșteni – Dîrmoxa

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro

Gheorghe Șoldan a inițiat două proiecte pentru investiții de peste 184 de milioane de lei în refacerea drumurilor afectate de calamitățile din Broșteni

CJ Suceava va moderniza trei poduri, două peste râul Suceava, la Udești-Verești și Roșcani și unul la Panaci, peste pârâul Neagra