Ce-i scris omului… 22 oct. Ce-i scris omului… „Nu e vorba de sfârșitul lumii, ci de sfârșitul unei lumi” – considera Andrei Pleșu într-un text din 2012 consacrat ciudatei „Linga Purana”, text religios hindus din literatura veche a Indiei (peste 1200 de ani vechime). Semnalul („Linga” chiar asta… 22 oct. Ce-i scris omului…
Țara tuturor posibilităților! 18 oct. Țara tuturor posibilităților! Până și bine-cunoscutul Jurnal al Annei Frank a fost cenzurat de puriștii americani: nu cartea în sine, c-ar fi fost prea de tot (UNESCO a inclus-o în „Memoria lumii”!), ci o reprezentare grafică (cum i-am spune la noi, o „carte… 18 oct. Țara tuturor posibilităților!
Carte de vrăjitorie 15 oct. Carte de vrăjitorie De Sfânta Parascheva s-a adunat puhoi de pelerini, parcă niciodată atât de mulți, de bine organizați și de cuminciori. Nu putea lipsi, desigur, batalionul de vrăjitoare, și ele mai altfel ca look și maniere: adevărații profesioniști nu mai lucrează acum… 15 oct. Carte de vrăjitorie
Mirajul gazonului 11 oct. Mirajul gazonului În cartea lui Mircea Lucescu „Mirajul gazonului” (1984), revăd acum filă de filă, pregătind apariția celei de a două ediții. Mircea și-a făcut ucenicia la „Dinamo” ca la carte, adică acoperind mai întâi misia „copilului de trupă”: „cărat bagaje, trimis… 11 oct. Mirajul gazonului
Și dacă nu plătim? 8 oct. Și dacă nu plătim? România a fost, la un moment dat, singura țară europeană fără datorii externe – adevărată anomalie, care, în loc să fie apreciată ca victorie trudnic izbutită de un popor obijduit, a deranjat vădit lumea marii finanțe, deplin interesată ca morișca… 8 oct. Și dacă nu plătim?
Vox populi 4 oct. Vox populi Octombrie este cea mai mofluză lună a anului: nici lae, nici bălaie. N-avem încotro, „până nu trece iarna, primăvară nu se face” – asta zis-a Tudor Vladimirescu, reamintind că grija precede negrija și de nu treci pragul, n-ajungi nicăieri. În… 4 oct. Vox populi
Unde ie iluzile mele… 1 oct. Unde ie iluzile mele… Cum am scris, am primit vizita unui bun prieten ieșean ce viețuiește de prin 1976 în SUA. Soția lui, și ea ieșeancă, profesoară de română, a murit în Columbus, Ohio, acum trei ani. În vederea revederii cu vechiul prieten, am… 1 oct. Unde ie iluzile mele…
Limba cubaneză! 27 sept. Limba cubaneză! Aflu, din presă, ce se mai întâmplă prin Cuba. Prima reacție a unui european balcanic ar fi de genul „iaca de ce nu mai putem noi acum!” Justificată, dar nu până la capăt, fiindcă vedem pe viu falimentul moral și… 27 sept. Limba cubaneză!
Cade barba fără cioc, / Merge treaba fără drog! 24 sept. Cade barba fără cioc, / Merge treaba fără drog! „Music liric for you” ne prezintă melodia „Ulalala”. Sună astfel: „Ulala ha / Cântă MGK să-nceapă distracția / Tropicală cu gene dau pe 112 / Femeie cu numărul unu, nu există numărul doi / Atenție… 24 sept. Cade barba fără cioc, / Merge treaba fără drog!
Între fantezie și realitate 20 sept. Între fantezie și realitate Încep fantasmagoric: în vreme cât ambele armii, și cea a Rusiei, și aceea a Ucrainei, înaintează și ocupă teritorii în postatele celorlalte, imaginez cea mai simplă soluție de pacificare: s-o ducă până la capăt și să-și schimbe țările! Dacă băieții… 20 sept. Între fantezie și realitate
Supercaliflagilistic 17 sept. Supercaliflagilistic Ce se mai întâmplă prin teatrul românesc? Ne îngăduie o raită la Festivalul de teatru „Cătălina Buzoianu”, defășurat zilele acestea la Iași. N-am putut vedea decât patru din cele 11 reprezentații, dar ceva concluzii s-ar putea desprinde. Primul spectacol: „Haga”de… 17 sept. Supercaliflagilistic
De la Cantemir la Răcariu 13 sept. De la Cantemir la Răcariu Televiziunea mi-a dăruit plăcerea să-l cunosc din nou pe domnul Răcariu (accent pe i). De fapt îl știam prea bine, numai că pe un alt nume: până ieri-alaltăieri îl chema ca pe tat-su, adică Răcariu (accent pe a). Poartă un… 13 sept. De la Cantemir la Răcariu
Al. Zub – 90 10 sept. Al. Zub – 90 Excelentul cărturar Al. Zub va împlini peste puține săptămâni 90 de ani. Am avut plăcerea să-i editez acum 50 de ani (pentru fostul editor, și asta-i o aniversare!) principalele cărți adevărat apte să ateste valoarea reputatului istoric ieșean (primele două… 10 sept. Al. Zub – 90
Ucidere din culpă? 6 sept. Ucidere din culpă? Universitarul Vasile Astărăstoaie, fost președinte al Colegiului Medicilor din România și rector al Universității ieșene de Medicină, are un CV național și internațional copleșitor (din care nu lipsește, desigur, și adierea Procuraturii…). S-a implicat hotărât zilele acestea în viforoasa dispută… 6 sept. Ucidere din culpă?
Mica și marea nerușinare 3 sept. Mica și marea nerușinare Locuiesc într-un cartier plin de licee, drept pentru care aproape nu-i zi în care să nu nimeresc prin tramvaie elevi din clasele mari. De regulă, majoritatea sunt liniștiți și cuviincioși; generațiile precedente păreau mai dezghețate: umpleau vagonul cu gălăgie și… 3 sept. Mica și marea nerușinare
„A înfruntat nedreptatea doinind” 30 aug. „A înfruntat nedreptatea doinind” Despre formidabila Enciclopedie „Centenarul Războiului de întregire și al Marii Uniri (2014-2020)” am scris în această rubrică, cred, anul trecut. Remarcam atunci unicitatea unei cărți de peste cinci kilograme (1.669 de pagini în format mare… 30 aug. „A înfruntat nedreptatea doinind”
Războiul 27 aug. Războiul Și războaiele s-au schimbat! Nici nu știi când! Acum 20 de ani mă întorceam de la războiul iscat la Nistru – cum altfel? – de ruși (nu spune cu nerușinare Dughin, ideologul lui Putin, că „patria Rusiei este războiul?”) Atunci,… 27 aug. Războiul
Lucescu la Iași 23 aug. Lucescu la Iași Cele ce urmează pot părea o chestiune prea locală ca să intereseze și dincolo de urbea Iașilor – veți vedea că așa-i… și nu chiar așa, mai ales că aduc și noutăți proaspete. Iată povestea: acum vreo sută de ani… 23 aug. Lucescu la Iași
Pompe funebre 20 aug. Pompe funebre Noradrenalina mânuită vicios nu figura până mai-ieri în panoplia malversațiilor posibile în actele funebre spitalicești. Are un consistent atu: nu face valori, n-o contestă nimeni, toate se petrec între limite letale considerate firești. S-a întâmplat (de când oare, și numai… 20 aug. Pompe funebre
Sexul și sportul 16 aug. Sexul și sportul N-ați fost tentat niciodată să vă schimbați sexul, pardon, genul, și să deveniți de mâine încolo pur și simplu altceva – o dulce copilă, ori un june berbant, după ce în fapt și-n acte erați de-o viață, cum se spune,… 16 aug. Sexul și sportul
Rușinea scade pe măsură ce crește păcatul 12 aug. Rușinea scade pe măsură ce crește păcatul Urmăresc de decenii presa din Basarabia, inclusiv cea în limba rusă, ba chiar și gazetele rusofone având redacția la Chișinău, iar deciziile liniilor directoare și subvențiile la Moscova. Poți astfel afla nu numai utile informații… 12 aug. Rușinea scade pe măsură ce crește păcatul
După 35 de ani 9 aug. După 35 de ani Penultima seară a Festivalului Filmului Românesc, exemplară inițiativă culturală ieșeană ajunsă, iată, la a 15-a ediție, a fost consacrată unei aniversări: filmul „Un bulgăre de humă” a împlinit 35 de ani de la întâia apariție pe ecrane. Proiecția și alocuțiunile… 9 aug. După 35 de ani
Studiu de caz: Șoșoacă 5 aug. Studiu de caz: Șoșoacă Nu-i chiar bine să luăm în totală derâdere spusele Doamnei Șoșoacă, considerându-le simple elucubrații hazoase: în noianul de imprecații năboite cu zeamă de mahala se află nu odată și chestiuni realmente durerose, a căror revelare publică s-ar cuveni apreciată. Multe… 5 aug. Studiu de caz: Șoșoacă
Toamnă gri 2 aug. Toamnă gri Poate cititorii își amintesc că în această rubrică (3 iunie 2022) am condamnat cu vehemență nemernicia numitului Alfred Bulai, personaj aflat zilele astea de alte pricini (tot de-ale moralei) sub oprobriul public. Domnia sa, fost ani în șir șeful Agenției… 2 aug. Toamnă gri
Păi, nu? 26 iul. Păi, nu? Revin în pagină după o lungă pauză nevoită, spre a povesti despre un prieten de care începe să-mi fie pur și simplu frică: îmi dă senzația că i se îngăduie acces în spații tăinuite interzise, aflate dincolo de orizontul cunoașterii… 26 iul. Păi, nu?
Stalin versus neomarxiștii 3 iun. Stalin versus neomarxiștii Ideea (și sintagma) „revoluției culturale” îi aparține, pare-se, lui Stalin, nu lui Mao. Cât despre „făurirea omului nou”, o aflăm stabilită ca țintă și-n proiectul stalinist, și-n acela al lui Hitler, și-ntr-al lui Mao, și al lui Kim Jong-un, și-n… 3 iun. Stalin versus neomarxiștii
… eu le sting! 31 mai … eu le sting! Complexul ieșean „Palas”, astăzi considerat adevărată inimă a orașului, s-a născut extrem de trudnic (cum, de altfel, se va vedea în cele de mai jos), înfruntând valuri de proteste venite de la membri ai guvernului până la autobăgători în seamă… 31 mai … eu le sting!
Eroi au fost… 29 mai Eroi au fost… Agenția cernăuțeană „Bucpress” („Bucovina press”) confirmă cifrele furnizate de partea română: doar în perioada ianuarie-aprilie 2024 au fost înregistrate în nordul nostru extrem 1208 cazuri de treceri ilegale ale frontierei de către cetățeni ucraineni pasibili de încorporare. În doar 12… 29 mai Eroi au fost…
Lacrimi 27 mai Lacrimi Titlul „Societatea Comercială Electrificare cfr”, înființată prin Hotărârea de guvern nr. 1283, m-a indus multă vreme în eroare: îmi ziceam că se preocupă de întreținerea și extinderea electrificării magistralelor feroviare românești, dar cum lesne se observă, în respectivul domeniu nu… 27 mai Lacrimi
Davai ceas, davai palton! 24 mai Davai ceas, davai palton! Săptămâna trecută, Digi 24 a transmis un film românesc turnat în 1975 și considerat printre succesele cinematografiei naționale: „Actorul și sălbaticii”. Și chiar este, dacă luăm în considerare întâi de toate prestația actoricească de mare excepție a mult regretatului și… 24 mai Davai ceas, davai palton!
Alegeri scriitoricești 22 mai Alegeri scriitoricești Cum nu-s destule rafalele de alegeri ce bulversează spațiul mioritic în anno domini 2024, ne-am mai pricopsit cu una, făr-de cine știe ce răsunet în vălmășagul electoralelor românești, dar capabilă să agite spiritele în lumea literelor: scriitorii își vor alege… 22 mai Alegeri scriitoricești
Ce ție nu-ți place… 20 mai Ce ție nu-ți place… Era să încep prin a scrie „tuturor ne e dor de Simona”, dar am luat seama că nu-i chiar așa, câtă vreme mai există concetățeni de-ai noștri ce par a-și fi făcut scop în viață din contestarea vehementă a prezenței… 20 mai Ce ție nu-ți place…
Coșmar! 17 mai Coșmar! Zilele trecute am avut plăcerea să ascult la Radio România Cultural, în emisiunea „Teatrul Național Radiofonic” și sub sigla „mari spectacole”, o piesă de-a mea ce-o credeam uitată – „Noaptea” – cu atât mai mult cu cât, la data înregistrării,… 17 mai Coșmar!
Schimbarea nu-i totdeauna factor al progresului 15 mai Schimbarea nu-i totdeauna factor al progresului Evghenia Guțul, protejată și susținută de Ilan Șor, este noul Bașkan al Găgăuziei. Ce știm despre găgăuzi și Găgăuzia? Să recunoaștem că mai nimic. Întreaga UTA (unitate teritorial-administrativă) cu capitala la Comrat numără ceva mai… 15 mai Schimbarea nu-i totdeauna factor al progresului
Care-i soluția? 13 mai Care-i soluția? Pur și simplu mi-e milă de TAROM! Cunosc începuturile și perioada de glorie a companiei nu din cărțile de istorie, ci fiindcă s-a întâmplat să mă aflu la bordul mai tuturor tipurilor de avioane, începând cu amărâtele Li-2 din anii… 13 mai Care-i soluția?
O lume credulă și naivă 10 mai O lume credulă și naivă Dacă se îngăduie condeierului să mai coboare din lumea metaforelor, iată câteva considerații privitoare la starea de îngrijorător provizorat în care ne aflăm cu toții în anul de grație 2024. La sfârșitul lui 2023, liderul suprem iranian Kamenei declara: „Nu… 10 mai O lume credulă și naivă
Bariera 8 mai Bariera 1945 ar constitui pragul de la care amintirile copilăriei capătă contur cert și rămân imprimate pe un „card” al memoriei imposibil de șters. Un clic imaginar reînvie ecranul ușor aburit la „citirea” căruia nu-ți rămâne decât exclamația „Doamne, chiar așa… 8 mai Bariera
Firimituri (13) 3 mai Firimituri (13) Am tăbârcit, la demonstrații, portretul bărbosului Engels. Veghea toate prezidiile, instalat alături de ceilalți „trei mari dascăli” Marx, Lenin și Stalin. Informația se afla sub obroc, n-am știut niciodată cum îi considera Engels pe români. Iată: (românii sunt) „un popor… 3 mai Firimituri (13)
Încerc să uit, da-i greu! 1 mai Încerc să uit, da-i greu! Nu știu dacă moldovenii îi vor ierta vreodată lui Ciolacu măgăria imensă comisă la Timișoara, de unde avea să proclame „jignirea de a fi considerat moldovean”. După inepta sintagmă tatuliciană „rușinea de a fi român” (barem a pus-o sub semnul… 1 mai Încerc să uit, da-i greu!
Cazul Cîrstoiu 29 apr. Cazul Cîrstoiu Rubedeniile sunt de două feluri: cele pe care ți le dă Dumnezeu și cele pe care ți le alegi singur. Nefiind un dar ceresc, calitatea de naș sau de fin implică o decizie proprie și presupune existența unui raport de… 29 apr. Cazul Cîrstoiu
Du-mă acasă, măi tramvai… 26 apr. Du-mă acasă, măi tramvai… Călătoria cu tramvaiul, trenul, metroul a ajuns dacă nu factor incriminant, oricum suspect și purtător de anume semnificații demne de speculat în campania electorală. Îți face pozarul o fotografie și gata, încep discuțiile: ce căutai acolo, de ce erai singur,… 26 apr. Du-mă acasă, măi tramvai…
„Îngroapă via!” 24 apr. „Îngroapă via!” Se împlinesc 30 de ani de când, în 1994, Titus Popovici a murit zdrobit într-un accident de mașină, undeva, pe lângă Tulcea, și sunt aproape sigur că, în afara acestor câteva rânduri, greu se vor găsi în presa noastră două-trei… 24 apr. „Îngroapă via!”
Hațegan 22 apr. Hațegan Hal de arbitraj! Să începem prin a ne aminti că, la Belfast, Hațegan a inventat un penalti decisiv (mingea l-a lovit cât se poate de evident în spate pe jucătorul irlandez), ceea ce a stârnit o furtună de proteste în… 22 apr. Hațegan
L-or fi sunat pe Antonescu? 19 apr. L-or fi sunat pe Antonescu? Ce-o fi cu secretomania obsesivă a neatingerii datelor personale? Trebuie să recunoaștem că ori de câte ori dăm clic pe textul avertizator ce-l afișează cu literă măruntă, aproape ilizibilă, toate televiziunile, niciodată nu citim toată poliloghia până la capăt și… 19 apr. L-or fi sunat pe Antonescu?
Palmierul lui Doga 17 apr. Palmierul lui Doga Când scriu aceste rânduri, ascult valsurile simfonice ale lui Eugen Doga, cea mai liniștitoare și dătătoare de inspirație muzică din câte cunosc. Și încerc încă o dată senzația că prietenul Doga pur și simplu nu-și dă seama până la capăt… 17 apr. Palmierul lui Doga
Perje și păpușoi 15 apr. Perje și păpușoi Mi s-au păstrat din copilărie câteva deprinderi alimentare bine așezate și acum în obiceiurile bucătăriei familiei. La loc de cinste, cartofii prăjiți, care, în ținutul Sucevei și-n anii sărăciei de după război, erau totdeauna prezenți la prânz, seara și oricând… 15 apr. Perje și păpușoi
Votați Șoșoacă! 12 apr. Votați Șoșoacă! Nu o dată ne întrebăm cum de este cu putință ca de ambițiile bolnave ale unui singur om să depindă soarta întregii omeniri. Istoria mai veche și cea recentă propun două nume apăsate de aceeași criminală culpă: Hitler și Putin.… 12 apr. Votați Șoșoacă!
Cum am vorbit în tren 10 apr. Cum am vorbit în tren S-a decis construirea autostrăzii Iasi-Chișinău-(Odesa) și a podului peste Prut, ce ar urma să fie conectate cu A-8 la Ungheni. Am pus Odesa între paranteze fiindcă traseul cel mai lesnicios ar urma să traverseze așa zisa „Republică Transnistreană” și-i greu… 10 apr. Cum am vorbit în tren