FOTBAL PE PÂINE

Românul și romanul

Prima rundă intermediară de cupă internă este un prilej de respiro, de reașezare a lucrurilor, dar dacă un ochi e la făină, celălalt trebuie să fie la slănină. Fiindcă acum se pot coace surprize, condițiile sunt ideale, iar un obiectiv aflat din start pe lista de priorități pentru multe din protagonistele ligii întâi își poate lua prematur zborul. Însă în competițiile care s-au urnit mai greu, Serie A și Primera, nu e loc de “turnover”, mijlocul săptămânii având în program etapă de campionat. În Il Calcio se distinge meciul Fiorentina-Roma, un nou prilej pentru Adrian Mutu de a se măsura cu unul dintre corifeii fotbalului italian, Francesco Totti. Iar românul nu l-a ratat, aruncându-i mănușa printr-o declarație similară celei prin care îl provocase pe Kaka. A spus despre căpitanul Romei că acesta înscrie mai multe goluri, că ar merita Balonul de Aur (apropo, acesta se internaționalizează, din acest an putând fi acordat și fotbaliștilor care nu joacă în Europa!), dar el, Mutu, este mai rapid pe ultimii douăzeci de metri. Pare să fie un laitmotiv, fiindcă același atu l-a folosit și în comparația cu Kaka, despre care spusese că face ravagii când are mingea la picior, însă pe acei douăzeci de metri finali el este mai ager. Atunci au înscris amândoi în Milan-Fiorentina 1-1, însă românul a cules roadele, fiind declarat jucătorul meciului. Rezultatul de egalitate n-ar fi exclus să apară și astăzi, deși echipa viola are perspectiva locului întâi dacă învinge.
După partida din Cupa UEFA, de la Groningen, am aflat din presa de la noi că presa de la ei l-ar fi desființat pe Adi Mutu! Unul dintre cronicarii italieni a spus că a prins o zi mai slabă, iar altul că golul s-a înscris în urma unei accelerări de-a lui, dar că putea mai mult… În urma acestor aspre aprecieri, Mutu a avut moralul la pământ și n-a putut să înscrie decât un singur gol, și ăla decisiv, la următorul meci din campionat! Deci evoluție mediocră, dar poate că-și revine azi…

Recomandări

Gala Colosseum Tournament de anul viitor are o temă și mai ofertantă, o confruntare în ring între România și Imperiul Otoman

Formația Revine și-a asigurat titlul de campioană a celei de-a XXIV-a ediții a Campionatului Județean de Old-Boys cu o etapă înainte de final

Academica Gălănești și Bradul Putna au luat o opțiune importantă pentru calificarea în finala Cupa României

Documentarul „Maria, Inima României”, expoziție dedicată Reginei Maria și concert simfonic, joi, la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani