Peste 2.500 de crescători de oi protestează, la Palatul Parlamentului, unde la un moment dat o parte din aceștia au forțat poarta și au reușit să intre în curte, o delegație a acestora urmând să meargă la discuții la Comisia de agricultură, informează Mediafax. Numărul protestatarilor depășește 2.500. La un moment dat, o parte a manifestanților au forțat porțile Palatului Parlamentului și au reușit să intre în curte, unde se află și acum.De asemenea, protestatarii au avut ciocniri cu jandarmii, care au încercat să îi oprească să pătrundă în curtea Parlamentului. În busculada creată în încercarea manifestanților de a intra în curtea Parlamentului, un jandarm a folosit un spray lacrimogen.
