Credință

Procesiunea de Sfântul Ilie, la Fălticeni

Raclele cu Sfintele Moaște ale Sfântului Andrei Criteanul de la Mitilini și ale Sfinților Epictet și Astion, purtate pe străzile Fălticeniului

Pe străzile din zona centrală a municipiului Fălticeni au fost purtate ieri raclele cu Sfintele Moaște ale Sfântului Andrei Criteanul de la Mitilini și ale Sfinților Epictet și Astion.
Moaștele Sfântului Andrei Criteanul au ajuns la Fălticeni joi, 19 iulie, iar vineri, după Utrenie, Acatistul Sfântului Ilie Tesviteanul șiSfânta Liturghie închinată Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul municipiului Fălticeni, în prezența a numeroși credincioși, a soborului de preoți, a primarului Cătălin Coman și a viceprimarului Gheorghe Aldea, cele două racle au fost purtate pe un baldachin pe traseul Biserica Sf. Ilie – Biserica Adormirea Maicii Domnului – primărie – Catedrala Ortodoxă – Biserica Sf. Ilie.
Primul popas a fost făcut în fața Spitalului Municipal, unde soborul de preoți s-a rugat pentru sănătatea celor aflați în această unitate medicală. Următoarea oprire a fost la Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, unde sfintele moaște au fost întâmpinate de credincioși și de preotul paroh Teodor Brădățanu. În fața Primăriei Fălticeni, preoții și sfintele moaște au fost așteptate de funcționarii instituției, de primarul Cătălin Coman și de viceprimarul Gheorghe Aldea. La fiecare oprire, procesiunea era întâmpinată de alte câteva zeci de oameni, credincioșii înghesuindu-se să atingă cele două racle și să fie stropiți cu agheasmă de către preoți.
Procesiunea a avut loc cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și a ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Procesiunea, o împlinire a bucuriei
Preotul paroh Ionel Marian, de la Biserica Sf. Ilie din Fălticeni, a declarat: „Proiectul procesiunilor religioase realizat în anul 2006 de regretatul preot Theodor Marian nu trebuie întrerupt, pentru că acest obicei realizează o împlinire a bucuriei. Dacă este spectacol folcloric la Fălticeni, dacă sunt activități culturale, dacă bâlciul vine în fiecare an la Fălticeni, trebuie să existe și o împlinire religioasă. Cu această procesiune și cu acest buchet de sfinte slujbe închinate lui Dumnezeu, enoriașii, credincioșii urbei și cei din împrejurimile orașului Fălticeni fac prin pelerinajul pe care îl organizăm în fiecare an, o mărturisire de credință. Să fii pelerin și să faci pelerinaj înseamnă să mărturisim credința noastră, să fim mărturisitori vii ai ortodoxiei. Cum spunea un părinte ierarh, să se bucure dimpreună și trupul, dar și sufletul în egală măsură. Și atunci nu facem decât să realizăm armonia care trebuie să existe în suflet, între oameni și deopotrivă în fața lui Dumnezeu”.

Recomandări

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Mii de credincioși ortodocși au participat, la Mănăstirea Putna, la comemorarea a 522 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Gheorghe Șoldan, alături de mii de credincioși la sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare de la Putna: „Avem datoria să-i ducem mai departe moștenirea uriașă”

„Roata de Foc”, expoziție dedicată figurii emblematice a Sfântului Ilie, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava

Vizită de suflet la Parohia Berchișești: 60 de pelerini de la București, însoțiți de pr. Vasile Ioana, în mijlocul comunității noastre

Mănăstirea Putna îl pomenește pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, la 522 de ani de la trecerea la cele veșnice

La Sfânta Liturghie arhierească de pe 2 iulie de la Mănăstirea Putna va sluji Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem de Alep