Joi noapte

Prinși cu 10.000 de pachete de țigări de contrabandă, la ieșirea din Suceava spre Rădăuți

Doi tineri au fost prinși de poliție în timp ce transportau cu un autoturism 10.000 de pachete de țigări de contrabandă. În noaptea de joi spre vineri, la miezul nopții, ca urmare a exploatării unor informații, un echipaj de la Serviciul de Intervenție Rapidă al Poliției a identificat un autoturism parcat pe strada Grigore Alexandru Ghica, la ieșirea din Suceava spre Rădăuți, lângă care se aflau doi tineri care au încercat să dispară de lângă mașină, unul aruncând în șanț cheile de contact. În interiorul mașinii se aflau nu mai puțin de 20 de colete cu țigări de proveniență Republica Moldova, după numărătoare rezultând că este vorba de 10.000 de pachete. Ulterior, după verificarea în baza de date, polițiștii au stabilit că mașina avea numere de înmatriculare provizorii expirate de aproape doi ani.
Cei doi tineri care ar fi efectuat transportul de țigări de contrabandă au fost identificați în persoana lui Alexandru P., în vârstă de 25 de ani, din Salcea, și Radu P., de 20 de ani, din Adâncata, primul fiind cel care a aruncat cheile mașinii.
Conform unui comunicat al Poliției „autoturismul a fost indisponibilizat la sediul I.P.J. Suceava, având o valoare de 4.000 Euro, iar cantitatea de 10.000 pachete țigarete cu o valoare aproximativă de 100.000 de lei a fost ridicată în vederea confiscării. Cei doi sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă”.
Ieri după-amiază, cei doi au fost aduși pentru audieri la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, fiind analizată posibilitatea înaintării acestora către instanța de judecată, în vederea arestării preventive.

Recomandări

Autoturism cu țigări de contrabandă, oprit la Milișăuți după o acțiune nocturnă a polițiștilor de frontieră

Peste 16.000 de pachete de țigări de contrabandă, găsite ascunse într-un camion ucrainean care transporta furaje de soia

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Trei bărbați care au plecat la plimbare băuți și fără permis de conducere și au făcut schimb de locuri la volan, trimiși la „pachet” în arest