Inconștienți pe șosele

Prins beat la volan, deși avea permisul anulat, tot pentru alcool

Un bărbat în vârstă de 46 de ani din orașul Vicovu de Sus a fost prins beat la volan, el neavând nici permis de conducere, care îi fusese anulat pentru aceeași infracțiune: conducerea unui autovehicul pe un drum public sub influența băuturilor alcoolice. S-a întâmplat în noaptea de miercuri spre joi, puțin după ora 2.00.
La acea oră, o patrulă de la Poliția orașului Vicovu de Sus a oprit în trafic, pe DN 2E, în zona Plai, o mașină la volanul căreia se afla o veche cunoștință a oamenilor legii, Gigel B., în vârstă de 46 de ani. Acesta, precizează poliția, era în vizibilă stare de ebrietate, cu halenă alcoolică. Individul a refuzat atât verificarea cu etilotestul, cât și deplasarea la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, astfel că i s-a întocmit dosar penal.
Poliția precizează că bărbatul nu mai posedă permis de conducere de anul trecut, când acesta i-a fost anulat pentru că fusese prins beat la volan, cu o concentrație de peste 0,80 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărui permis de conducere i-a fost anulat, precum și refuzul conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice de sânge”, a precizat inspectorul principal Gabriel Panțiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Un asistent medical de la Ambulanța Solca și consilier local la Arbore este cercetat după ce a lovit un aparținător beat

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei