Povestea lui Hristoforus

Povestea arată că: nimic nu este ceea ce pare, speranța moare ultima, strădania este totdeauna răsplătită, există iubire adevărată.
A fost odată un om numit Hristoforus. Omul acesta era foarte bătrân. Încă din copilărie nutrea o dorință arzătoare să-l întâlnească pe Dumnezeu și iată, că într-o seară Dumnezeu i-a spus:
– Hristofor, te aștept mâine înainte de asfințit de cealaltă parte a văii, pe culmea muntelui.
Omul nostru a pornit la drum cu noaptea în cap, ca să ajungă la timp, la întâlnire. A străbătut pădurea de brazi, cea de arțari, cea de stejari falnici. Soarele se ridica de amiază, când Hristofor a ajuns în fundul văii. Acolo a văzut un căruțaș, care asuda și gâfâia, tot îndemnându-și caii și împingând căruța. L-a strigat pe Hristoforus:
– Hei, om bun, dă-mi rogu-te o mână de ajutor, nu pot să-mi scot căruța din râu…
După multe ore, au reușit s-o urneacă. Lui Hristoforus nu-i mai rămăsese decât un ceas, ca să ajungă la întâlnire. A luat-o la fugă și a fugit, cât îl țineau picioarele, urcând muntele. Când, la capătul puterilor, a ajuns pe culme, soarele asfințise de mai bine de zece minute… Hristoforus a căzut în genunchi și a început să plângă amar:” Așadar, n-avea să-L mai vadă, pe Dumnezeu înainte de moarte.”
Trist și abătut a făcut cale întoarsă. Ajungând la râul, unde îl ajutase pe căruțaș, iată, că-l cheamă un copil.
– Hei, om bun, vrei să mă iei pe umăr și să mă treci apa? Sunt mic și nu știu să înot. M-aș putea îneca, dacă nu mă ajuți!
Fără să spună un cuvânt, Hristoforus l-a urcat pe umeri și a intrat în apă. În mijlocul vadului copilul devenise foarte greu și apele porniseră a se umfla. Cu ultimele puteri, Hristoforus ajunge la mal. Atunci copilul i-a spus:
– Eu sunt Hristos, fiul căruțașului, pe care l-ai ajutat…
Căruțașul! Așadar Dumnezeu ajunsese înaintea lui la întâlnire… luase chipul unui căruțaș…
(din tradiția catolică)
Spunem povestea: cuiva gata să abandoneze un proiect
celui ce își pierde speranța
omului care nu crede în propriile forțe
aceluia ce nu vede că are o mare oportunitate
Ușa inimii
Povestea spune că ușa sufletului doar noi o putem deschide
Pictorul terminase tabloul, care îl reprezenta pe Iisus în fața unei uși. Și-a chemat prietenii pentru a le auzi părerea. Toți au admirat tabloul, frumusețea și blândețea chipului lui Iisus, atitudinea lui solemnă în fața ușii întunecate. Toți erau încântați și aveau numai cuvinte de laudă, când unul a spus:
–Maestre, mi se pare că lipsește ceva ușii. Ea n-are clanță, cum se poate intra?
Pictorul a răspuns:
–Ușa, la care bate Iisus, se deschide numai dinăuntru…
Spunem povestea: misoginilor, șefilor, părinților prea aspri, egoiștilor, celor ce nu-și deschid inima. (www.crestinismortodox.ro)