Pimen, arhiereul Bucovinei

O lacrimă se prelinge ușor pe obrazul nostru ori de câte ori îi vedem fotografia, îi auzim numele sau așteptăm să intre în biserică, dar e atât de greu să aștern pe hârtie câteva cuvinte despre cel care a fost părintele Arhiepiscop Pimen. De ce?… Poate pentru că e încă foarte greu să acceptăm că nu va mai veni la sfințiri, că nu-l vom mai vedea pășind calm pe aleile bisericilor, că nu va mai fi aici, în biserică, alături de noi, la slujbă.
În sufletul nostru de copii, va rămâne mereu amintirea părintelui nostru Arhiepiscop, un om blând, inteligent, care ne povățuia mereu, care ne-a insuflat dragostea pentru Dumnezeu și pentru Biserică, dar și o persoană deschisă și cu simțul umorului care transforma mereu cuvântările sale în povești de viață.
Îmi amintesc cu drag de vocea minunată pe care o avea. Cred că sunt printre noi mulți copii care se pot mândri că au învățat de la Părintele Pimen rugăciuni pe care le intonam împreună aici în Biserică. Da, era un om modest căruia nu îi plăcea să se laude cu reușitele sale.
Mereu mă voi bucura că am avut șansa de a-i fi fiu duhovnicesc. Cred că am învățat de la Sfinția sa, în primul rând, ce înseamnă să fii OM. A fost un exemplu pentru noi de om, de om care știe ce înseamnă respectul, iubirea, iertarea și care își făcea cu dăruire slujirea care i-a fost încredințată la hirotonia sa întru Arhiereu. Cred că Dumnezeu avea nevoie acolo sus de un suflet ca al lui și mai cred că nici Părintele Arhiepiscop nu ne va uita și că vom fi mereu în rugăciunile sale și vom fi ocrotiți și călăuziți.
„Fie-Vă, Părinte Arhiepiscop Pimen, neuitată pomenirea în veci de veci.”
Narcis Alexandru Scurtu
Mihăiești, 2020