În câteva zile

Peste 500 de polițiști trimiși în acțiune: 17 infractori și doi urmăriți prinși

Nu mai puțin de 17 infractori și doi indivizi urmăriți au fost prinși în ultimele zile, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, în cadrul unor acțiuni la care au participat peste 500 de polițiști din structurile de investigații criminale, ordine publică, investigarea fraudelor, polițiști rutieri și luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale.
„E vorba de acțiuni specifice desfășurate pe raza întregului județ, având ca obiectiv creșterea gradului de siguranță a cetățeanului, sancționarea elementelor de natură infracțională și contravențională, descurajarea comportamentelor de tip delictual și impunerea și menținerea climatului de liniște publică”, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu. Acesta a precizat că au fost constatate nu mai puțin de 28 de infracțiuni, dintre care 19 în flagrant.
În cadrul acțiunilor, a completat Epureanu, au fost aplicate 568 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de aproximativ 121.000 de lei, fiind confiscate bunuri de circa 6.500 de lei.

Recomandări

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Sute de amenzi, 19 permise ridicate și un șofer reținut în arest, după o nouă razie de amploare a polițiștilor

O nouă razie a poliției în căutare de elevi chiulangii, dar și cu acțiuni de prevenire și de impact pentru cei mici, cu câinii de serviciu

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, un adevărat baron al pădurilor cu acuzații grave de trafic cu material lemnos