Ritm greoi

Pasarela CFR de la Burdujeni rămâne închisă pe un sens de mers

Restricțiile de circulație de pe pasajul CFR de la Burdujeni vor fi menținute săptămâna aceasta, pentru cel puțin încă trei zile.
Lucrarea de acoperire a rosturilor de dilatare a pasajului cu dispozitive speciale, elastice, fabricate din rășini, va continua de marți pe celălalt sens de mers, dinspre Burdujeni spre Centru, în timp ce mașinile vor circula pe câte o bandă, pe cealaltă jumătate a pasajului CFR.
Lucrările au început de vineri, când se spera că vor putea fi finalizate până duminică seara.
Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, luni dimineață abia se montau dispozitivele de acoperire a primului rost.
“Constructorii spun că trebuie respectat timpul minim de întărire al mortarului, înainte de a putea monta dispozitivele de acoperire a rosturilor elastice. Vom continua lucrarea așa, să terminăm cu ea acum, cât vremea ne permite”, a spus primarul Ion Lungu, care inițial a luat în calcul și varianta de a amâna închiderea circulației pe celălalt sens de mers pentru finele săptămânii viitoare.

Recomandări

Un tren privat Suceava – Iași s-a stricat imediat după pasarela din Burdujeni, spre exasperarea a zeci de călători

Sensul giratoriu de la Bazar, închis circulației până la 7 dimineața pentru demolarea panoului publicitar Iulius Mall