Tenis de câmp

O nouă zi cu meciuri interesante în Cupa Monitorul

Costel Avram și Iulian Semaca s-au întâlnit in cadrul Categoriei Principală
Costel Avram și Iulian Semaca s-au întâlnit in cadrul Categoriei Principală

Meci spectaculos, ieri, în Cupa Monitorul, între doi bine cunoscuți oameni de sport suceveni, este vorba de antrenorul de box Andu Vornicu și arbitrul FIFA Sebastian Gheorghe. Vornicu a început mai bine jocul și a câștigat primul set, însă Gheorghe a fost cel care a terminat mai bine disputa, impunându-se în decisiv. Alte șase partide se află pe tabloul de concurs de miercuri.
Cupa Monitorul la tenis de câmp este prima competiție din municipiul Suceava care s-a reluat după ce activitatea sportivă a fost paralizată din cauza COVID-19. Cei peste de 200 de concurenți înscriși pe tabloul de concurs au fost împărțiți în mai multe categorii, în funcție de nivelul de joc al fiecăruia și de vârstă.
În prima fază a întrecerii s-a jucat în sistem de grupe, fiecare cu fiecare, iar faza a doua se desfășoară în sistem eliminatoriu. Vor promova toți participanții, iar împerecherea pe tablou se face în funcție de locul ocupat în grupe.
Competiția se va derula pe toată perioada sezonului cald, pe terenurile de zgură de la Complexul Sportiv „Unirea”.
Rezultate înregistrate marți în Cupa Monitorul și programul de miercuri:

Adi Baciuc – Alex Drăgănescu S-40, Grupa A Baza Unirea 6-3, 7-6
Adrian Chidinciuc – Andrei Negru S-40, Grupa D Baza Unirea 2-6, 0-6
Andu Vornicu – Sebi Gheorghe P +40, Turul I Baza Unirea 7-5, 5-7, 1-6
Dumitru Negru – Vasile Apopei P +50, Turul I Baza Unirea 7-6, 6-4
Costel Avram – Iulian Semaca P +40, Turul I Baza Unirea 6-1, 6-0
Vasile Ungureanu – Tiberiu Avram P + 50, Turul II Baza Unirea 6-2, 6-1
Miercuri , 19 august, ora 08.00 Dan Petrariu – Corneliu Parasca P + 50, Turul I Baza Unirea
Miercuri , 19 august, ora 08.00 Ion Tcaciuc – Oliver Buzec S +40, Grupa B Baza Unirea
Miercuri , 19 august, ora 17.30 Cătălin Lungu – Adi Ungureanu P +40, Turul I Baza Unirea
Miercuri , 19 august, ora 19.00 Florin Hostiuc – Bogdan Apostol P +40, Turul I Baza Unirea
Miercuri , 19 august, ora 19.00 Mihai Tipu – Sorin Maciuc E + 40, Turul I Baza Unirea
Miercuri , 19 august, ora 21.00 Ionel Șuiu – Robert Darea P +40, Turul I Baza Unirea

Recomandări

Eco-destinația Țara Dornelor oferă în această vară circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat

Din această vară, eco-destinația Țara Dornelor oferă circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat
Din această vară, eco-destinația Țara Dornelor oferă circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat

Formația Revine și-a asigurat titlul de campioană a celei de-a XXIV-a ediții a Campionatului Județean de Old-Boys cu o etapă înainte de final

Trenul privat Suceava – București, suspendat temporar pentru a se face față cererii de la ruta Suceava – Constanța