Investiții

Ministerul Sănătății a alocat spitalului din Fălticeni 471.000 de lei pentru aparatură medicală

Managerul Spitalului Municipal Fălticeni, dr. Vlad Morariu

Primăria municipiului Fălticeni a primit de la Ministerul Sănătății, prin transfer de la bugetul de stat pe anul 2019, suma de 471.000 de lei, destinată Spitalului Municipal Fălticeni, a informat, ieri, printr-un comunicat de presă, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava. Suma este destinată investițiilor în aparatură și echipamente medicale.
Managerul Spitalului Municipal Fălticeni, dr. Vlad Morariu, a declarat, ieri, că din acești bani vor fi cumpărate două cardiotocografe, destinate monitorizării bătăilor inimii fătului și a contracțiilor intrauterine, trei monitoare pentru funcții vitale, câte trei injectomate și infuzomate, două dermatoame electrice, un ecograf Doppler pentru cord și vase. Majoritatea echipamentelor medicale sunt destinate Cardiologiei, spitalul urmând să perfecteze formele de angajare pentru un al doilea medic cardiolog.
De altfel, a declarat managerul Morariu, situația angajărilor de medici la Spitalul Municipal Fălticeni este îmbucurătoare, în ultimele luni fiind recrutați șase medici de diverse specialități.

Recomandări

Fălticeniul și-a cinstit valorile: preotul Ioan Argatu și neurochirurgul Iustinian Ioachim Simion au devenit Cetățeni de Onoare ai municipiului

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Criză la spitalul Câmpulung: Rămas fără ortopezi după descinderea procurorilor, managerul a aflat din presă că medicii au fost ridicați pentru șpagă

Primarul Cătălin Coman anunță că bugetul pe acest an al municipiului Fălticeni este de 302 milioane de lei, cu investiții majore în infrastructură, educație și sănătate