Mesajul lui Iohannis pentru militarii aflați în misiuni: Sunteți ambasadori ai României, națiunea este mândră de voi

Președintele Klaus Iohannis a avut, marți, de Ziua Națională, o videoconferință cu militarii români aflați în teatrele de operații, transmițându-le acestora că sunt „ambasadori ai spiritului românesc”, iar România este mândră de ei, pentru profesionalismul și dedicația lor, informează Mediafax.”Îmi face o deosebită plăcere să mă adresez astăzi, cu ocazia Zilei Naționale a României, dumneavoastră, militarilor aflați în teatrele de operații din Afganistan și Balcanii de Vest. Dumneavoastră promovați cu onoare imaginea Armatei României, profesioniste, capabile să-și asume misiunile care îi revin atât în interiorul granițelor naționale, cât și în afara lor. (…) Știu că vă faceți datoria față de țară departe de familii și de cei dragi, în condiții dificile. Din acest motiv, profesionalismul și seriozitatea cu care reprezentați statul român în teatrele de operații merită toată aprecierea noastră”, le-a spus Iohannis militarilor români din teatrele de operații.El a afirmat că militarii români dovedesc „curaj și patriotism” în misiunile dificile pe care le îndeplinesc, iar națiunea română „este mândră că are astfel de militari, responsabili și dedicați”. „Încrederea de care se bucură Armata României în rândul populației se datorează în bună măsură și dumneavoastră”, le-a mai spus Iohannis militarilor.

Recomandări

Momente emoționante la Vatra Dornei de Ziua Armatei Române, militarii cântând Imnul Național alături de dornenii prezenți la ceremonie

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Stelian Simerea, mesaj de recunoștință și respect pentru militari, de Ziua Armatei României

Mesaj alcătuit în contextul manifestărilor prilejuite de Ziua Națională a Pompierilor din România (Suceava, 15 septembrie 2025)