Inițiativă

Manifestul pentru copii, lansat ieri de Salvați Copiii și UNICEF

Organizația Salvați Copiii și UNICEF au propus partidelor politice să-și asume zece angajamente pentru îmbunătățirea situației copiilor din România, pornind de la cele mai stringente probleme cu care se confruntă aceștia, precum și de la obligațiile pe care le are țara noastră, ca membră UE și ONU. Cele zece angajamente au fost incluse în Manifestul pentru copii, document lansat ieri, 20 noiembrie, cu prilejul marcării Zilei internaționale a drepturilor copilului, iar rolul său este să stabilească reperele pe care trebuie să le aibă în vedere politicile publice cu impact asupra copiilor, din perioada 2013-2020, precum și inițiativele de îmbunătățire a cadrului legislativ aferent. Manifestul pentru copii este susținut și de 35 de coaliții și organizații neguvernamentale din România, iar până la această dată a fost semnat și de patru partide politice: PDL (Vasile Blaga), PNL (Crin Antonescu), PSD (Corina Crețu) și UDMR (Kelemen Hunor). Lista rămâne deschisă și celorlalte partide interesate să se alăture inițiativei.
Asigurarea serviciilor sociale de calitate pentru protecția copilului
Prin asumarea Manifestului, susținătorii inițiativei se angajează să promoveze în perioada următoare politici publice care să contribuie la: asigurarea serviciilor sociale de calitate pentru protecția copilului și prevenirea separării copilului de familie (prin: politici publice preventive; finanțări suficiente pentru a avea cel puțin un asistent social în fiecare comunitate; neinstituționalizarea copiilor sub 3 ani și cu dizabilități); Incluziunea socială a copiilor dezavantajați de etnie romă (prin: acces la servicii de educație, sociale și sănătate pentru copiii de etnie romă); Prevenirea violenței asupra copilului (prin măsuri în școli, în societate și în ceea ce privește utilizarea noilor tehnologii și a mediului online, inclusiv prin sprijinirea educației parentale și a utilizării disciplinei pozitive); Protecția copiilor cu dizabilități (prin: servicii de sănătate, educație și protecție socială pentru aceștia, precum și prin eliminarea discriminării și stigmatizării lor); Asigurarea serviciilor medicale de calitate pentru sănătatea mamei și a copilului (prin măsuri și fonduri care să permită scăderea numărului de decese în rândul mamelor și al copiilor sub 5 ani); Dezvoltarea serviciilor pentru sănătatea mentală a copilului (prin politici publice și acces la servicii medicale și de recuperare, inclusiv înființarea de noi centre de sănătate mentală); Asigurarea educației de calitate pentru toți copiii (prin: alocări bugetare suficiente; prevenirea abandonului școlar; promovarea educației timpurii); Consolidarea cooperării dintre sectorul public și organizațiile neguvernamentale (prin: implicarea ONG-urilor în elaborarea politicilor publice și în stabilirea alocărilor bugetare; valorizarea expertizei ONG-urilor; dezvoltarea, în parteneriat, de servicii de specialitate pentru copii); Stimularea consultării și participării copiilor la luarea deciziilor (prin: întărirea Consiliilor elevilor; asigurarea accesului copiilor la informații utile și adaptate; consultarea copiilor de către autorități); Eficientizarea monitorizării și coordonării implementării drepturilor copilului (prin: înființarea Avocatului Copilului; mandatarea unei unități specializate pentru coordonarea implementării drepturilor copilului și evaluarea aferentă; stabilirea organismelor responsabile pe plan local și județean de coordonarea asigurării drepturilor copilului). Mai multe informații despre Manifestul pentru copii pot fi obținute la telefon 021.311.75.96, email mihaela_manole@salvaticopiii.ro, persoană de contact Mihaela Manole.

Recomandări

O nouă razie a poliției în căutare de elevi chiulangii, dar și cu acțiuni de prevenire și de impact pentru cei mici, cu câinii de serviciu

Ilie Bolojan inaugurează mâine noua creșă din cartierul Burdujeni și participă la semnarea contractelor pentru autostrada Pașcani-Suceava

Peste 900 de participanți la TILIA – Summitul Orașelor din România, într-o dezbatere despre viitorul orașelor

Sfințirea locului și a temeliei pentru Centrul de zi de asistență și recuperare dedicat seniorilor din Câmpulung Moldovenesc

Activitățile Cercului de Arte Vizuale din cadrul Centrului pentru Tineret „Ecclesia” Ițcani, reluate în „Atelier 25”

Activitățile Cercului de Arte Vizuale din cadrul Centrului pentru Tineret „Ecclesia 77” Ițcani, reluate în „Atelier 25”
Activitățile Cercului de Arte Vizuale din cadrul Centrului pentru Tineret „Ecclesia 77” Ițcani, reluate în „Atelier 25”