Eveniment

“Luna fotografiei din România”, la Iulius Mall

Un salon al artiștilor fotografi din nordul țării și de peste Prut este vernisat vineri, 14 ianuarie, în Iulius Mall, de către Ștefan Toth, președinte Asociației Artiștilor Fotografi din România (A.A.F.R.). Expoziția colectivă reunește lucrările a 19 pasionați ai genului și se înscrie în programele expoziționale care se organizează, în perioada 11 ianuarie – 10 februarie 2011, sub înaltul patronaj al Asociației Artiștilor Fotografi din România, Ministerului Culturii și Patrimoniului Național și Institutului Cultural Român, precum și sub auspiciile Federației Internaționale de Artă Fotografică (F.I.A.P.). În Iulius Mall Suceava expun Gabriel Mihălciuc, Corneliu Cardeiu, Victor Rusu, Doru Halip, Sorin Bălăceanu, Mihai Gherasim, Dori Măierean, Valentin Moscaliuc, Dumitru Mariciuc, Florin Neagu, Dan Lohănel și Ștefan Petrescu (toți din Suceava), alături de Nicolae Hăucă (Cernăuți), Anatoli Poiată, Nicolai Miniuc, Iurie Foca, Roman Barisev și Mihai Vengher (toți din Chișinău).

Recomandări

Emoție, adrenalină și distracție pentru toată familia, la Circul Orlando, ce revine la Suceava, la Iulius Mall

Iulius Mall Suceava, destinația ideală de shopping în acest sezon: cadouri de Crăciun la prețuri accesibile și decoruri de poveste

Spectacol aniversar Multisenzorial, în parcul Iulius Mall Suceava, la 25 de ani de activitate a companiei IULIUS