FOTBAL CLUB CETATEA

Liga a II-a, un vis tot mai îndepărtat

Visul sucevenilor de a reveni în eșalonul secund grație forfait-ului formației Inter Gaz este tot mai puțin realizabil, lucru recunoscut și de președintele FC Cetatea, Dumitru Moldovan. „Se pare că la formația bucureșteană lucrurile au început să se miște după implicarea impresarului Dumitru Tudor. A fost numit un nou antrenor în persoana lui Dumitru Bolborea, fost secund al lui Cosmin Olăroiu la FC Național, Poli Timișoara și Steaua, iar în prezent echipa se află în cantonament la munte. Totuși, din discuțiile purtate cu președintele Dumitru Nicolae am aflat că încă nu s-a semnat înțelegerea cu Dumitru Tudor, așa că teoretic mai pot apărea unele surprize”, a precizat oficialul sucevean. Rămânerea Cetății în Liga a II-a ar garanta și revenirea la echipă a brazilianului Roberto, după cum a promis impresarul jucătorului, Traian Gherghișan.

Recomandări

Formația Revine și-a asigurat titlul de campioană a celei de-a XXIV-a ediții a Campionatului Județean de Old-Boys cu o etapă înainte de final

Nou-promovata în Liga a II-a Cetatea Suceava a început luni pregătirile pentru sezonul viitor, care va începe pe data de 1 august