PSD Suceava:

Învățământul sucevean este folosit de PD-L în propaganda electorală

Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Virginel Iordache
Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Virginel Iordache

Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Virginel Iordache, îl acuză pe liderul PD-L Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, și pe șeful Inspectoratului Școlar Județean, democrat-liberalul Petru Carcalete, că folosesc școala ca „instrument politic”.
Iordache a arătat că Inspectoratul Școlar este implicat într-o propagandă electorală „fără precedent”, precizând că niciodată școala suceveană nu a fost cuprinsă de febra electorală ca acum.
„Conducerea Inspectoratului Școlar Județean, în frunte cu Petru Carcalete și Daniel Hrenciuc (n.r. – adjunctul IȘJ), pregătește cu foarte multă minuțiozitate vizitele electorale ale lui Gheorghe Flutur”, a spus Iordache.
El a dat exemplul școlii de la Șcheia unde, susține el, conducerea Inspectoratului Școlar a decis suspendarea programului educativ „iar elevii au fost îmbrăcați în costume populare și puși să cânte și să danseze în fața Măriei Sale Gheorghe Flutur”.
Iordache a continuat cu Colegiul Silvic din Câmpulung Moldovenesc, condus de candidatul PD-L la primărie Cristinel Cuciureanu.
„Elevii de la școala profesională și din clasele XI și XII sunt folosiți frecvent în activitățile electorale ale candidatului Cuciureanu Cristinel. În față merg elevii școlii, iar în spate defilează conducerea PD-L Câmpulung în frunte cu Gheorghe Flutur”, a relatat Iordache.
Ministerul Educației, solicitat să intervină urgent
Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD Suceava, la Școala specială din Câmpulung Moldovenesc, „cu o nerușinare nemaiîntâlnită”, Gheorghe Flutur a făcut o vizită de lucru și, în loc să se intereseze de soarta școlii și a cadrelor didactice, „s-a interesat de numărul copiilor care au peste 18 ani și cam câți ar fi convinși să voteze cu PD-L”.
La Rădăuți, la Grupul școlar 1, unde a fost director Petru Carcalete, Iordache susține că se desfășoară campanie electorală pe față.
„Elevii primesc pliante care-i au în prim plan pe Gheorghe Flutur și Aurel Olărean și îmi pun întrebarea ce exemplu poate fi Olărean pentru niște copii a căror educație este încă în formare, un om care se comportă ca un cowboy în orașul Rădăuți”, a menționat Iordache.
El a mai spus că inspectorii școlari sunt chemați individual în biroul „generalului Carcalete” și li se sugerează ca în vizitele pe care le fac la școli să sfătuiască profesorii să voteze cu PD-L și Gheorghe Flutur. „Fapt fără precedent, elevilor de clasa a XII-a care participă în campanie electorală în Suceava li se promite că vor promova examenele dacă fac campanie și dacă lipesc afișe PD-L”, a subliniat Iordache.
El a cerut Ministerului Educației să ia poziție față de aceste manifestări și să se implice în readucerea școlii la menirea pe care o are.

Recomandări

Concursul Județean de Limba Engleză „Behind the Words”, ediția a X-a, un eveniment dedicat performanței și comunicării interculturale

Soluții aplicate pentru integrarea copiilor cu TSA, discutate la finele unui proiect AIAS derulat în școli, cu sprijinul EGGER

Aproape 150 de elevi, din șapte județe, la Concursul Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor”, ediția a XVI-a

Festivitatea de premiere a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”, ediția a IV-a

Educația incluzivă ca prioritate în formarea cadrelor didactice și în dezvoltarea comunității școlare sucevene

„Integrarea copiilor cu CES în mediul școlar” - sedinta de lucru la la sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava
„Integrarea copiilor cu CES în mediul școlar” - sedinta de lucru la la sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava