Proiecte

Ilie Niță vrea să modernizeze parcurile din Suceava

Ilie Niță: „Nu este posibil ca o zonă aflată în centrul Sucevei să nu fie a municipalității”
Ilie Niță: „Nu este posibil ca o zonă aflată în centrul Sucevei să nu fie a municipalității”

Candidatul PRM pentru Primăria Suceava, Ilie Niță, a anunțat că după ce va fi ales în funcția de primar, intenționează să modernizeze toate parcurile din municipiul reședință de județ.
Niță a precizat că unul dintre proiectele cu care se prezintă în fața alegătorilor este modernizarea parcurilor existente și extinderea spațiilor verzi la ieșirile din Suceava, prin achiziționarea de terenuri.
„De asemenea, îmi propun ca în cel mai scurt timp să fie amenajate corespunzător toate zonele verzi dintre blocuri. Acesta deoarece în momentul de față, starea acestora lasă mult de dorit”, a declarat candidatul PRM pentru funcția de primar al Sucevei.
Ilie Niță a spus că unul dintre obiectivele pe care le va avea în mandatul său este transferul parcului Șipote din proprietatea Direcției Silvice în cea a Primăriei Suceava.
„Nu este posibil ca o zonă aflată în centrul Sucevei să nu fie a municipalității. Plus că ceea ce ar putea fi cea mai importantă zonă de agrement a Sucevei, în momentul de față este lăsată în paragină, și nimeni nu face nimic”, susține Niță.
Pe de altă parte, el a mai adăugat că pe lângă lucrările de reabilitare a spațiilor verzi dintre blocuri, intenționează să amenajeze și locurile de joacă pentru copii din toate cartierele Sucevei.

Recomandări

Investiții de peste 72 de milioane de euro în educație, mobilitate urbană, eficiență energetică, spații verzi și turism în municipiul Suceava

Primăria Suceava continuă amenajarea spațiilor verzi în zonele unde au fost construite parcări în locul garajelor demolate

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea parcurilor Mihai Eminescu și Ion Creangă