Guvernul a sesizat, pe 26 decembrie, Curtea Constituțională a României în legătură cu obiecțiuni privind Legea pensiilor speciale ale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de Consilii Județene, informează Executivul, printr-un comunicat de presă, scrie Mediafax. Potrivit sursei citate, sesizarea vizează încălcarea mai multor articole din Legea fundamentală prin instituirea unor privilegii pentru anumiți aleși locali și ridică problema impactului financiar al aplicării actului normativ care ar duce la un deficit bugetar peste cel agreat cu Parlamentul, de aproape 400 milioane de lei.





