Atenție la hoți!

Furturi în stradă, în magazine și în parcările centrelor comerciale, în Suceava



Mai multe fapte de furt au fost comise în ultimele zile pe raza municipiului Suceava, hoții dând semne că sunt mai activi în această perioadă de dinainte de sărbători. Judiciariștii de la Biroul de Investigații Criminale al Poliției municipiului Suceava au înregistrat dosare penale privind suceveni lăsați fără bunuri în timp ce se aflau în magazine, în locuri aglomerate, iar mai recent, joi, s-au înregistrat un furt în stradă și un furt dintr-un autoturism aflat în parcarea unui centru comercial.
Într-un prim caz, joi, în jurul orei 12.30, un bătrân în vârstă de 85 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat că, în timp ce se deplasa pe strada Universității din Suceava, a fost abordat de un individ care s-a recomandat ca fiind doctor și care i-a sustras din buzunarul gecii documentele de identitate și o sumă de bani. Bătrânul a relatat că în aceeași zi, în jurul orei 10.00, a fost acostat de „doctorul Ardeleanu”, care l-a întrebat ce probleme de sănătate are și s-a oferit să-i facă un control la inimă, în stradă. Necunoscutul l-a pipăit pe bătrân în zona pieptului, după care l-a sfătuit să continue tratamentul pe care îl ia și a plecat. Ulterior, bătrânul și-a dat seama că individul i-a sustras din buzunarul hainei portofelul cu acte și bani, prejudiciul fiind de circa 200 lei.
Al doilea furt de joi a fost sesizat la Poliția municipiului Suceava în jurul orei 23.00. O femeie în vârstă de 45 de ani, din Rădăuți, a reclamat că i-a fost spart autoturismul Mercedes Vito, lăsat în parcarea Iulius Mall. Femeia a găsit portiera stânga a mașinii deschisă, din interior fiind sustrase mai multe bunuri, documente, bijuterii și bani în valoare totală de circa 2.400 de lei.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit că portierele mașinii nu au fost forțate, fiind probabil ca mașina să fi rămas descuiată.
Polițiștii au înregistrat dosare penale pentru „furt calificat”, înregistrate deocamdată cu AN (autori necunoscuți).



Recomandări

Pentru a nu fi prins de polițiști, un motociclist a călcat pedala de accelerație și a trecut inclusiv pe roșu, la semafor

Avea permisul suspendat și pentru a scăpa basma curată a oferit polițiștilor date despre un alt bărbat
Avea permisul suspendat și pentru a scăpa basma curată a oferit polițiștilor date despre un alt bărbat