HOȚIE

Furt de telefon mobil în centrul municipiului Suceava

Un minor din municipiul reședință de județ a rămas la sfârșitul săptămânii trecute fără telefon mobil, după ce o cunoștință i-a propus un schimb de aparate. Vineri seară Gheorghiță P. a reclamat că în aceeași zi că fiul său minor, S.P., a fost deposedat prin amenințări de telefonul mobil de către o persoană pe care nu o cunoaște, dar o poate identifica. Băiatul lui Gheorghiță P. s-a întâlnit vineri după amiază pe esplanada din fața Casei Culturii cu un individ pe care îl cunoștea din vedere, propunându-i să facă schimb de telefoane mobile. După ce a primit telefonul, „partenerul de afaceri” nu i-a mai dat lui S. P. la schimb aparatul lui, pretextând că trebuie să-l verifice. În urma cercetărilor întreprinse, polițiștii l-au identificat pe Artur M., de 19 ani din Suceava, asupra căruia s-a găsit telefonul care aparținea lui S.P. Telefonul mobil și cartela SIM au fost recuperate, cauza urmând să fie soluționată procedural.

Recomandări

Investiții de peste 72 de milioane de euro în educație, mobilitate urbană, eficiență energetică, spații verzi și turism în municipiul Suceava

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Taberele de vară Logiscool Suceava: Copilul tău trece de la consumator de tehnologie la creator de tehnologie