Faze județene

Festival de Folclor și Olimpiada „Meșteșuguri artistice tradiționale”

În incinta Muzeului Satului Bucovinean de pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei se va desfășura mâine, cu începere de la ora 9:00, faza județeană a Festivalului Național de Folclor, manifestare organizată sub egida Inspectoratului Școlar Județean și a Palatului Copiilor din Suceava în colaborare cu Complexul Muzeal Bucovina.
Vor participa formații de dansuri populare și soliști vocali, elevi de la școlile din zonele Fălticeni, Humor, Câmpulung Moldovenesc, Dorna și Rădăuți.
Aceeași locație va găzdui, de la ora 10:00, desfășurarea fazei județene a Olimpiadei Naționale „Meșteșuguri artistice tradiționale” (ediția a XIII-a), care antrenează un număr de 82 de elevi de la cluburile copiilor și de la școlile din județul Suceava.

Recomandări

O oază de cunoaștere în mediul rural: Proiectul „DeutschLish SUMMER ACADEMY 2026” aduce limbile moderne mai aproape de elevii din familii defavorizate din comuna Ciprian Porumbescu

Etapa finală a Festivalului-Concurs Județean de Folclor „Comori de suflet românesc” va avea loc în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”

Școala de vară francofonă, ediția a VII-a, două săptămâni de învățare, prietenie și experiențe de neuitat