Familia – din perspectiva educației copilului (I)

”Iar pricina tuturor relelor din lume provine din principiul pe care îl punem la temelia educației copiilor noștri”
Sfântul Ioan Gură de Aur
Introducere
Evoluția societății umane arată că familia biologic constituită este locul cel mai potrivit unde viața i-a naștere și se perpetuează, că este în egală măsură mediul propice în care se formează personalitatea umană. Tot în familie se realizează acea unitate de gândire, trăire și simțire pentru generațiile care se succed. Contribuie decisiv la acest aspect structura genetică comună și conștiința apartenenței de neam, din care va rezulta până la urmă afinitatea și comuniunea etnică. Pe același principiu al comuniunii se sprijină creștinismul în general și Biserica creștină în special. ”Acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei, 18;20), la care se adaugă dragostea creștină: ”iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Numai că în familie această comuniune se va baza în plus pe acea comunitate de viață și iubire care prin copii creează acele puternice legături biologice care îi dau temei și legitimitate.
Indiferent că este vorba de biserică sau familie, această comuniune se realizează în baza unei legități universal valabile, demonstrată convingător de marele nostru savant Nicolae C. Paulescu în cartea sa „Fiziologie filosofică”, care spune că ”legea generală care guvernează omenirea este legea iubirii”. Că lucrurile stau așa o demonstrează evoluția societății omenești de-a lungul istoriei sale zbuciumate care, în pofida cataclismelor istorice, războaielor, foametei sau molimelor devastatoare, a mers înainte și s-a dezvoltat la cote greu de imaginat chiar în urmă cu 100 de ani. Fundamentul acestei evoluții a fost familia, care s-a dovedit a fi, de-a lungul istoriei umanității, cea mai solidă și redutabilă structură socială. De aici și agresiunea fățișă împotriva ei din partea celor care nu văd cu ochi buni acest dat natural ce o definește atât de bine sub aspect cultural, spiritual, național și identitar.
Familia și biserica în domeniul educației
Dacă sub aspect social și jurisdicțional familia zilelor noastre este supusă unor încercări de relativizare a rostului și rolului ei în viața socială prin definiri ambigue și interpretabile (vezi articolul 48 din Constituția României), ea va găsi întotdeauna, pe lângă tradiția și cultura specifică poporului nostru, un sprijin de nădejde, canonic și dogmatic, în biserica ortodoxă, o altă redută a conștiinței și identității noastre naționale. Biserica creștină (și nu numai) include familia printre valorile sale fundamentale, recunoscută mai ales în Noul Testament, binecuvântând-o și invocând-o mereu în ritualurile sale. Ea merge până acolo încât consideră comuniunea familială ca fiind de fapt o mică biserică sau biserica de acasă(Preafericitul Daniel, citându-l pe Sf. Ioan Gură de Aur în mesajul din 6 iunie, 2010).
Este vorba, fără îndoială, de familia formată din bărbat și femeie, capabilă nu numai să dea naștere în mod natural și firesc copiilor, perpetuând astfel viața, dar și să asigure acel mediu prielnic din punct de vedere economic și educațional în care copilul să se dezvolte armonios și echilibrat. Subliniem mediu prielnic, pentru că viața a demonstrat că oricare altă alternativă la familia tradițională; fie ea monoparentală, reconstituită, adoptivă sau, mai nou, familie adoptivă formată din persoane de același sex, la care se poate adăuga și instituționalizarea, creează pe termen scurt, sau mai târziu, grave probleme emoționale și comportamentale, de cele mai multe ori cu impact negativ asupra copilului.
Biblia, scrierile patristice și în general literatura ecleziastică creștină nu numai că face apologia familiei prin taina căsătoriei, dar o așază la loc de mare cinste, asemănând-o bisericii lui Hristos. În cadrul acestei abordări o preocupare aparte a avut-o Sfântul Ioan Gură de Aur (347-407), care a reușit să creioneze într-o manieră magistrală relațiile din familie subliniind cum se cuvine rolul bărbatului, rostul femeii, locul copilului, relația de comuniune bazată pe dragoste și reciprocitate ce trebuie să prevaleze în rândul membrilor de familie. El este primul apologet al creștinismului care ridică familia la rang de biserică atunci când afirmă că ”familia este biserica de acasă” sau, altfel spus, o familie unită pe principiul comuniunii este o ”mică biserică” mai ales atunci când se pune problema educației morale.
Prin cuvintele sale rostite în secolul al IV-lea al erei creștine și ajunse la noi prin celebrele sale ”omilii”, Sfântul Ioan Gură de Aur intuia cum nu se poate mai bine rolul familiei în educarea și formarea copilului, valabile și astăzi, când învățământul de masă pare să fi preluat bună parte din această sarcină socială. Pentru că până la urmă familia rămâne acum, ca și atunci, sanctuarul unde se conturează personalitatea umană, cu calitățile, virtuțile, dar și cu defectele ei.