Timp de trei zile

Expoziție de păsări și animale mici de curte, la ieșirea din Suceava spre Fălticeni

Sucevenii care vor să admire frumoase exemplare de păsări, de la porumbei de agrement și sport, găini de rasă, până la păsări exotice, dar și diverse animale mici de curte, precum iepurii, sunt așteptați, începând de astăzi, timp de trei zile, la Expo – Pas Bucovina ediția a XIV-a, care se desfășoară la ieșirea din Suceava spre Fălticeni, lângă reprezentanța Adria.
Evenimentul, organizat de Asociația Crescătorilor de Păsări și mamifere mici de curte „Fantezia – țara de sus” Suceava, își propune să aducă în fața sucevenilor cele mai reușite exemplare de păsări și animale mici, de la crescători de renume, care au obținut numeroase premii la expozițiile naționale și internaționale la care au participat.
Expoziția poate fi vizitată zilnic, după următorul program: vineri 14.00 – 20.00, sâmbătă 09.00 – 20.00, duminică 09.00 – 16.00. Pentru copiii preșcolari intrarea este liberă, elevii plătesc doar un leu un leu, iar pentru adulți taxa este de 3 lei.

Recomandări

Jazz sub cerul liber, povești pentru cei mici și o călătorie în preistorie, în acest weekend, la Iulius Mall Suceava

Deputata AUR Veronica Grosu aduce în atenția Guvernului problema micilor fermieri suceveni care riscă să nu mai aibă unde să-și vândă laptele

Zoo Park România ajunge pentru prima dată la Suceava. Peste 50 de animale exotice și o experiență unică în România – să hrănești un elefant adevărat

Peste 2000 de exemplare de iepuri, porumbei, găini și păsări exotice, la Expoziția regională „Cupa Moldovei”

Peste 2.000 de exemplare de iepuri, porumbei, găini și păsări exotice, la Expoziția regională „Cupa Moldovei”