Eveniment dedicat cinstirii eroilor patriei, la Parohia „Înălțarea Domnului” din Doroteia

Parohia „Înălțarea Domnului” din Doroteia a organizat joi, 21 mai 2026, un eveniment dedicat cinstirii eroilor patriei, eveniment marcat de solemnitate și respect față de valorile perene ale poporului și ale Bisericii.

Au participat oficialități ale orașului Frasin, reprezentanți ai instituțiilor de forță ale țării, Armata Română, Pompierii și Jandarmeria, precum și elevi ai Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc.

Manifestările religioase au fost înfrumusețate de prezența preoților parohi din parohiile învecinate, Frasin și Bucșoaia, ale căror glasuri s-au unit cu cele ale bunilor și devotaților credincioși.

Organizatorii aduc mulțumiri celor prezenți la ceremonie, primarului orașului Frasin, Marinel Balan, generalului în rezervă și fost șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Bucovina” Suceava Ioan Burlui, colonelului Gheorghe Cătălin Tomeci, maiorului Dumitru Seserman, care a coordonat un grup de elevi ai Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.

Elevii Școlii Gimnaziale „N. Ignat” din Doroteia, coordonați de profesoara Ștefana Gemănaru, au susținut un moment artistic în cinstea memoriei eroilor neamului.

Recomandări