Consilierul local Eugen Girigan s-ar putea întoarce la conducerea SC Drumuri și Poduri SA Suceava, firmă la care Consiliul Județean Suceava este unic acționar. Eugen Girigan a ocupat postul de director al acestei societăți în perioada 2000 – 2008. În cadrul ședinței de luni, Consiliu Județean ar urma să aprobe o hotărâre prin care Întreprinderea Individuală (ÎI) – Eugen Girigan ar urma să fie desemnată ca și administrator special la SC Drumuri și Poduri SA. În momentul de față, firma Consiliului Județean se află în procedura insolvenței, în faza de reorganizare.
De precizat că hotărârea cu privire la desemnarea ÎI – Eugen Girigan ca administrator special la această firmă a fost luată în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor de la SC Drumuri și Poduri SA Suceava, care a avut loc în data de 8 august 2012. În situația în care consilierii județeni ar aproba ca Eugen Girigan să preia postul de administrator special la SC Drumuri și Poduri SA, remunerația lunară a acestuia ar fi de 4.500 de lei pe lună. Potrivit contractului pe care îl va semna, Eugen Girigan este împuternicit să efectueze actele administrative necesare pe perioada procedurii de insolvență.
Reamintim că Tribunalul Suceava a dispus în luna aprilie 2011 deschiderea procedurii de insolvență față de SC Drumuri și Poduri SA. Aceasta după ce, în martie 2011, Adunarea Generală a Acționarilor de la firma Consiliului Județean a solicitat declanșarea voluntară a procedurii de insolvență, la momentul respectiv această acțiune fiind catalogată ca o măsură de reorganizare și de redresare a activității firmei.
