Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 8 Suceava au participat sâmbătă la o acțiune de împădurire

În cadrul Programului Mondial Eco-Schools /Eco-Școala, Școala Gimnazială Nr. 8 Suceavaa inițiat o activitate de împădurire în aria Ocolului Silvic Bisericesc Ilișești. În colaborare cu Garda Forestieră Suceava, reprezentată de inspector-șef Gășpărel Mihai, Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava a desfășurat sâmbătă, 16 aprilie, o activitate „de inițiere în tainele pădurii”.
Activitatea de împădurire a avut loc în aria Ocolului Silvic Bisericesc Ilișești, sub îndrumarea directă a mai multor reprezentanți: pădurar Florin Popovici, Vasilovschi Vasilică – reprezentat compartiment fond forestier, Boicu Răzvan – inginer silvic, Tomescu Irina – inginer silvic, responsabil compartiment regenerarea pădurilor, Onica Marius – șef ocol silvic.
Cei 40 de elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 8 Suceava, din clasele a IV-a A (prof. înv. primar Vartolomei Lăcrămioara), a VI-a A (diriginte, prof. Cojocaru Victorița), a VI-a B (diriginte, prof. Leșanu Larisa), a VI-a C (diriginte, prof. Solovăstru Mihaela Camelia), a VII-a B (diriginte, prof. Confederat Lăcrămioara) și a VII-a C (diriginte, prof. Luparu Bogdan), au plantat o suprafață de 0,5 h cu puieți de molid.
Prof. Confederat Lăcrămioara, coordonatoarea acestei activități, mulțumește elevilor, părinților, reprezentanților Ocolului Silvic, dar și colegilor profesori Muntean Adriana și Leșanu Larisa, care au participat la acțiunea de împădurire. „A fost o activitate utilă pentru elevi, prin care am învățat să apreciem și să iubim natura. Am învățat lucruri noi despre fondul forestier: împădurire, întreținere, parcelare etc.”, a transmis prof. Cojocaru Victorița.

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 8 Suceava au participat sâmbătă la o acțiune de împădurire
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 8 Suceava au participat sâmbătă la o acțiune de împădurire
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 8 Suceava au participat sâmbătă la o acțiune de împădurire
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 8 Suceava au participat sâmbătă la o acțiune de împădurire
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 8 Suceava au participat sâmbătă la o acțiune de împădurire
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 8 Suceava au participat sâmbătă la o acțiune de împădurire

Recomandări

O nouă generație de specialiști formați la Facultatea de Silvicultură Suceava pornește la drum, cu emoții și speranță

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

„Comorile Călimanilor” – 187 de elevi au transformat lemnul în artă sub atenta supraveghere a ASFOR și a partenerilor

La concursul de pictură „Comorile Călimanilor” 187 de elevi au transformat lemnul în artă

Grupul de Inițiativă Civică Suceava a organizat o acțiune de repopulare cu păstrăv indigen pe râul Neagra din Broșteni

„100 de copii pentru 100 de stejari”. Elevi ai Școlii Nr. 4, într-o acțiune de plantare la Dărmănești

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV