Posibilitate

Deputatul Coroamă ar putea candida pentru președinția PNL Suceava

Gheorghe Coroamă s-ar putea număra printre posibilii candidați la funcția de președinte al Organizației Județene Suceava a PNL
Gheorghe Coroamă s-ar putea număra printre posibilii candidați la funcția de președinte al Organizației Județene Suceava a PNL

Deputatul PNL de Suceava Gheorghe Coroamă s-ar putea număra printre posibilii candidați la funcția de președinte al Organizației Județene a liberalilor suceveni. Coroamă a lăsat să se înțeleagă că nu ar exclude o candidatură pentru șefia PNL Suceava. Surse din rândul liberalilor au declarat că, deși Gheorghe Coroamă nu a spus clar că dorește să candideze pentru funcția de președinte, există șanse ca acesta să se înscrie la alegeri.
Dacă se va decide asupra candidaturii, Gheorghe Coroamă l-ar putea avea ca și contracandidat pe senatorul liberal Tiberiu Prodan. La un moment dat, printre potențialii candidați pentru șefia PNL Suceava s-a vehiculat și numele omului de afaceri sucevean Philip Rozopol, care a candidat din partea acestui partid pentru un mandat de deputat în colegiul Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc.
În ceea ce-l privește pe Gheorghe Coroamă, acesta a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că va solicita conducerii centrale a PNL amânarea alegerilor pentru președinția filialei județene Suceava a acestui partid, programate în data de 10 mai 2009. Coroamă a precizat că noul președinte ar trebui ales după alegerile europarlamentare, astfel încât cei care doresc funcția să poată demonstra că sunt capabili să obțină rezultate bune pentru PNL.

Recomandări

Gheorghe Șoldan anunță că Wizz Air își extinde baza de la Suceava la trei aeronave și că licitația pentru noul terminal al aeroportului va fi reluată

Între 8.400 și 9.700 de lei pe lună sunt costurile propuse la CJ Suceava pentru asistații din centrele rezidențiale

Consilierii locali Radu Bores, Andrei Bacoș și Beni Atodiresei asigură conducerea colectivă a Organizației Municipale a PSD Suceava și vor organiza alegeri