Social

Cursuri de educație pentru părinții copiilor cu nevoi speciale

La Complexul de Servicii Comunitare Suceava se derulează un curs de educație parentală pentru 11 părinți care au copii în Centrul de zi „Micul Prinț”. Cursuri asemănătoare s-au derulat și în 2005, printr-un program PHARE, când au fost instruiți 16 asistenți maternali profesioniști, precum și 11 părinți care au copii internați la Centrului Social „Sfânta Vineri”. Primăria comunei Baia împreună cu Echipa mobilă Suceava au instruit, anul trecut, peste 20 de părinți care au copii cu nevoi speciale (beneficiari ai sistemului de echipă mobilă). Toate aceste cursuri fac parte din programul „Cum să devenim părinți mai buni”, inițiat de Organizației Holt România, Filiala Iași, împreună cu UNICEF și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, în martie 2004. „Scopul acestui program constă în încurajarea participanților spre a-și studia mai în amănunt viața și modul în care ei relaționează cu copiii lor, descoperirea unei game mai largi de alternative pozitive și eficiente pentru rolul de părinte, dezvoltarea unei rețele de sprijin social împreună cu alți părinți. Programul ajută la reducerea stresului pe care îl resimt familiile și micșorează riscul ca părinții să-și manifeste frustrările asupra copiilor lor”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, șef Serviciu, Iuliana Tomegea.

Recomandări

Minitabăra elevilor pasionați de istorie și geografie de la școlile „Ion Creangă” și Nr. 4 Suceava, la Cacica, 2026: recunoștință, prietenie, aventură, distracție

Peste 20 de copii de la Omnia Ballet vor reprezenta Suceava și România la finala mondială Dance World Cup 2026, de la Dublin

„Ziua Bucuriei” revine la Fălticeni. Părintele Adrian Brădățanu pregătește cea de-a cincea ediție a taberei de vară dedicată copiilor

„Plasa prieteniei” se țese la Parohia Sfântul Ilie din Fălticeni: Școală de Vară pentru copii, cu jocuri, ateliere și bucurie în curtea bisericii

Peste 250 de copii au descoperit frumusețile Bucovinei în excursiile educative organizate în cadrul proiectului CARE