Consiliul Județean vrea să depună patru proiecte prin PNRR pentru promovarea produselor gastronomice tradiționale

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că instituția pe care o conduce va depune patru proiecte europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru promovarea produselor gastronomice tradiționale. Gheorghe Flutur a spus că viziunea privind dezvoltarea turismului se bazează pe atuurile Bucovinei și ale județului Suceava, patrimoniul natural și cultural, așezarea geografică, infrastructura de turism existentă, potențialul uman și specificul eminamente turistic al zonei. În acest sens, el a arătat că CJ Suceava, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, urmează să depună spre finanțare, în cadrul PNNR, proiecte care au ca obiect promovarea produselor gastronomice tradiționale din Bucovina. Șeful administrației a arătat că patru zone din județ au solicitat promovarea unor astfel de proiecte, respectiv Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Ținutul Huțulilor cu localitățile Fondu Moldovei și Moldova Sulița, precum și comuna Șcheia. Toate proiectele pentru promovarea produselor tradiționale din aceste zone au fost incluse în strategia de dezvoltare a județului Suceava.

Recomandări

Administrația județeană va promova două investiții de peste 184 de milioane de lei pentru refacerea unor drumuri afectate de calamitățile din 2025, în zona Broșteni – Dârmoxa

La Gura Humorului va avea loc prima ediție a festivalului „Hit Fest Bucovina”, la care sunt așteptați peste 25.000 de participanți

Prima ediție a Festivalului „Folk S’aline” aduce la Cacica concerte cu nume mari ale muzicii românești, produse tradiționale și activități pentru familie