Cinci femei rănite într-un accident provocat de o șoferiță

Vineri, la ora 14.18, în timp ce conducea un autoturism pe str. Sucevei din municipiul Fălticeni, o femeie de 49 de ani, din comuna Vadu Moldovei, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune frontală cu un stâlp de beton pentru iluminat public, aflat pe partea dreaptă în direcția sa de deplasare.Din accident a rezultat vătămarea corporală a unei femei de 43 de ani, pasageră în autoturism, precum și rănirea ușoară a conducătoarei auto și a altor 3 femei cu vârste între 39 și 48 de ani, pasagere în autoturism, toate din comuna Vadu Moldovei.Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte