Poliția de Frontieră

Cercetat penal și cu mașina indisponibilizată, pentru contrabandă de țigări

Un sucevean s-a ales cu o pagubă însemnată și a rămas și fără mașină, după ce a fost prins cu țigări de contrabandă în zona de munte. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch Serițan, marți seară, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră (SPF) Brodina au desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului cu țigări, ocazie cu care au oprit în trafic, pe raza localității Brodina, un autoturism marca Fiat Ulysee înmatriculat în Bulgaria, autoturism condus de Mihai Gheață, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Suceava.
După controlul documentelor de călătorie, s-a trecut la verificarea autoturismului, ocazie cu care au fost descoperite 2.970 de pachete de țigări marca Viceroy, de proveniență ucraineană, ascunse într-un locaș special amenajat, mai exact în podeaua mașinii. În aceste condiții, polițiștii de frontieră i-au întocmit suceveanului acte premergătoare cercetării penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Comisarul-șef Poroch Serițan a mai arătat că țigările, în valoare de aproximativ 30.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoutilitara marca Fiat Ulysee, evaluată la 8.000 de lei, a fost indisponibilizată la sediul SPF Brodina, în vederea continuării cercetărilor.

Recomandări

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de circa șapte metri în albia râului Suceava

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava
Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava

Piese auto, îmbrăcăminte și parfumuri ale unor cunoscute branduri, în valoare de 300.000 de euro, ridicate de polițiști

Autoturism cu țigări de contrabandă, oprit la Milișăuți după o acțiune nocturnă a polițiștilor de frontieră

Peste 16.000 de pachete de țigări de contrabandă, găsite ascunse într-un camion ucrainean care transporta furaje de soia