Ciclism

Campionatele Europene de Ciclocros pentru tineret din 2026 și 2027 se vor desfășura la Vatra Dornei

Vatra Dornei a intrat pe harta ciclismului european

Federația Română de Ciclism a anunțat că a primit din partea Uniunii Cicliste Europene găzduirea Campionatelor Europene de Ciclocros pentru tineret din 2026 și 2027. Competiția se va desfășura la Vatra Dornei, oraș care în 2024 a fost gazda primului Campionat Balcanic de ciclocros și a primei etape de Cupă Europeană desfășurată vreodată în România.
Competiția este dedicată sportivilor cu vârste între 13 și 16 ani și are ca obiectiv promovarea ciclismului în rândul tinerilor.
„Prin organizarea unor evenimente de anvergură, România își consolidează statutul de destinație atractivă pentru competițiile internaționale de ciclism”, a menționat președintele FRC, Cătălin Sprinceană. Acesta a ținut să mulțumească președintelui UEC, Enrico Della Casa, pentru încrederea sa în Federația română și în continuarea acestui proiect național, clubului organizator, CS A Pedal Forward, și Agenției Naționale pentru Sport.
„Va fi un eveniment de o mai mare anvergură comparativ cu ce am realizat noi până acum la Vatra Dornei. Ne-am propus să punem Vatra Dornei pe harta ciclismului european și se pare că reușim din ce în ce mai bine. Nu ne vom opri aici, chiar ne-am arătat interesul pentru evenimente și mai mari”, a declarat Bogdan Brînză, managerul CS A Pedal Forward.

Recomandări

Un fost concurent Survivor vine la Vatra Dornei. Ziua Copilului va fi sărbătorită prin sport, aventură și activități educative

Peste 200 de pasionați de cosmos și Univers, în competiție la Vatra Dornei, la Naționala de Astronomie și Astrofizică

„Un Stradivarius în școli” ajunge la Liceul „Ion Luca” Vatra Dornei. Răzvan Stoica (vioara Stradivarius ex Ernst 1729) și Andreea Stoica (pian) se vor întâlni cu elevii

Atracțiile din Complexul de Agrement Ariniș au dus Gura Humorului în finala Destinația Anului 2026 la categoria „Joacă și Adrenalină”