JUVENTUS FĂLTICENI

Au mai înregimentat un fost jucător de la Cetatea

După ce a reușit să-i legitimeze pe Laurențiu Berezoschi și Vladimir Prisacă, conducerea clubului Juventus Fălticeni a ajuns la o înțelegere cu un alt fost jucător de la Cetatea Suceava. Paul Bosancu și-a dat acordul pentru a evolua sezonul următor la formația de liga a treia de pe malul Șomuzului. După câte se pare, oferta patronului de la Juventus Fălticeni a fost mai atractivă decât cea pe care fotbalistul o avea de la formația CSM Focșani. De altfel, în această vară Paul Bosancu s-a pregătit în această vară cu formația nou-promovată în Liga a II-a, evoluând și în câteva meciuri amicale. În cele din urmă fostul jucător al clubului Cetatea a semnat cu Juventus Fălticeni, ieri luând loc și pe bancă la meciul de Cupa României dintre cele două echipe.

Recomandări

Două săptămâni de sărbătoare la Fălticeni. Concerte, tradiții, competiții sportive și evenimente pentru întreaga familie, la Zilele Municipiului