Blocaje în trafic

Asfaltarea finală a bulevardului principal al Sucevei începe de mâine

De mâine, pe anumite porțiuni se va circula doar pe un sens de mers
De mâine, pe anumite porțiuni se va circula doar pe un sens de mers

Traficul rutier pe principala arteră de circulație a Sucevei va fi afectat, începând de mâine, de lucrările de turnare a ultimului strat de asfalt, stratul de uzură, începând din zona Galleria Mall înspre Centru. Din această cauză, un sens de circulație va fi blocat pe anumite porțiuni, putându-se circula doar pe câte o bandă pentru fiecare sens de mers.
Această ultimă etapă din proiectul de modernizare a bulevardului principal al Sucevei, de la intrarea dinspre Fălticeni până la ieșirea spre Botoșani, trebuia să înceapă de luni, dar, din cauza ploilor și a zilelor de sărbătoare, constructorii au amânat cu câteva zile turnarea stratului de uzură.
Mustrați de primarul Ion Lungu, constructorii au spus că, pe lângă vremea potrivnică și zilele de sărbătoare, un alt motiv pentru întârziere îl reprezintă aducerea unor utilaje noi, care toarnă asfaltul într-un strat foarte fin, acestea fiind acum încă în probe.
“Nu-i grăbim, important este să facem lucrări de calitate. Aceasta este principala cerință, de aceea am făcut numeroase retușuri, am întors constructorii să refacă o lucrare, dacă exista vreun dubiu. Joi vor începe să toarne stratul de uzură și vom urmări să se facă lucrări de calitate, atât eu personal, cât și inspectorii din primărie”, a declarat Ion Lungu.
De altfel, deși le-a cerut constructorilor să se grăbească, pe cât posibil, cu lucrările de la pasajul CFR de la Burdujeni, pentru a se putea circula normal în zonă cât mai curând, tot el le-a interzis să pună stratul de hidroizolație în zilele ploioase, fiind vorba de o lucrare mai pretențioasă, care necesită ca materialele folosite să nu fie ude.

Recomandări

Șoldan anunță începerea modernizării DJ 208F în zona Vadu Moldovei, care nu a mai văzut asfalt pe anumite porțiuni de peste 15 ani

Se lucrează în ritm susținut la mai multe proiecte extrem de importante pentru locuitorii comunei Todirești