Aproape 1.800 de suceveni care se regăsesc pe listele electorale permanente au actele de identitate expirate, iar alte 352 de persoane sunt decedate. Potrivit prefectului județului Suceava, Florin Sinescu, primarii din cele 114 localități sucevene au transmis datele solicitate de Ministerul Administrației și Internelor pentru reactualizarea listelor electorale permanente, datele centralizate fiind transmise sâmbătă la MAI. Prefectul a precizat că raportarea s-a făcut pentru intervalul 5 iulie 2012, data la care listele electorale au fost „înghețate”, adică nu s-au mai făcut modificări privind persoanele cu drept de vot, și 10 iulie 2012, dată la care listele electorale au fost transmise primăriilor.
Reamintim că primarilor suceveni li s-a solicitat să efectueze verificări cu privire la persoanele decedate; persoanele care și-au pierdut dreptul de a vota; persoanele care au obținut statutul de cetățean român cu domiciliul în străinătate dovedit prin deținerea unui pașaport, cu menționarea țării de domiciliu, precum și persoanele care au pierdut cetățenia română; persoanele ale căror acte de identitate au expirat și nu au fost reînnoite; persoanele care și-au schimbat domiciliul fără a fi radiate din lista localității rezidenței anterioare; persoanele care se identifică la un domiciliu într-un număr care nu se corelează cu suprafața locuibilă și numărul de camere ale imobilului; persoanele care și-au schimbat numele prin căsătorie, divorț sau pe cale administrativă și persoanele care au reședința sau domiciliul în străinătate.
Florin Sinescu a spus că pentru toate cele nouă solicitări ale Ministerului Administrației și Internelor s-a transmis o listă cu 3.667 de persoane care se încadrează în una dintre categorii. Sinescu a dat câteva exemple, precizând că pentru intervalul 5 – 10 iulie 2012 s-au raportat 352 de suceveni care au decedat și care se aflau pe listele electorale, 1.743 de suceveni care au actele expirate și 1.383 de persoane care au domiciliul sau reședința în străinătate (potrivit informațiilor furnizate de primari). El a mai spus că numai pentru Rădășeni, primarul acestei comune a raportat că 500 de persoane ar avea domiciliul sau reședința în străinătate.






