Amintiri din Comunism

Când s-a apropiat data, cel care s-a opus a fost Adenauer, care se temea de comunism. Așa a început Războiul Rece adevărat, odată cu fondarea RFG și a Pactului Nord-Atlantic în 1949. Stalin, păcălit (poporul rus fiind, în fond, cel care a dat 20 de milioane de victime, iar Armata Roșie având o contribuție de 80% la victorie), a înființat RDG. Sigur că daca Germania oprea frontul de răsărit pe un aliniament sigur în Ucraina tot anul 1945, veneau cele două bombe atomice americane, de care scăpa Japonia temporar. Propaganda sovietică și cea din țările de democrație populară denunțau zilnic încălcarea acordurilor de la Potsdam. Am citit și am auzit totul cu ochii și urechile mele de copil. Paradoxul paradoxurilor, dar Stalin avea dreptate să se considere tras pe sfoară. A făcut un gest mic de blocare a Berlinului occidental, dar apoi a renunțat. Evident, nu voia un război cu vechii aliați. Protestul lui Stalin a fost mai puternic atunci când cele trei puteri occidentale au încheiat în 1952 un tratat cu RFG, permițându-i reînarmarea, mai puțin cea atomică, cu aviație, marină și alte categorii de armament pe care le primea de la americani. Atunci a escaladat Războiul Rece și s-a ajuns la neîncederea totală între foștii aliați antinaziști. Acesta se pare că este adevărul istoric, pe care nu-l spune nimeni, cu excepția unor istorici sovietici și ruși.
Istoria e cea mai subiectivă și mincinoasă disciplină, aș zice aparent științifică. Sigur că se poate scrie mai ușor, adică la întâmplare, despre epoci trecute, cu sau fără documente. Dar istoria celui de-al doilea război mondial, în toate țările, memoriile și tratatele, este total incompletă.
În copilăria comunismului de la noi, un autoer evreu, I. Ludo, a scris o serie de cărți umoristice despre perioada dintre cele două războaie mondiale, despre care am mai vorbit. Au apărut exact până prin 1960 și ceva. Mai târziu ar fi fost interzise, în epoca de aur a naționalismului comunist. Romanele lui Ludo sunt excepționale, apropiate de cele ale lui Ilf și Petrov.
În anii copilăriei, când partidul nostru, călit în ilegalitate și în Cominternul de Moscova marelui Stalin, a interzis la anul nou urăturile cu „mascați”. Era vorba în principal de superstiții și de ura de rasă. Încă am prins prin 1950 echipe cu irozi, țigani, doctori, urși etc. Până am plecat din sat, flăcăii urau în costumele lor naționale frumoase. Folclorul încă trăia. Vecinul nostru, Nicolae Seliuc, meșter rotar, a făcut pentru cei trei copii plumbuiere din lemn ornate artistic, iar pentru nevastă o furcă cu pedală, semimecanică, și ea sculptată artistic. Lingurile necesare casei, piua, toate le făcea artistic. Stâlpii de la poartă erau scrijeliți cu măiestrie. Cânepa era baza industriei casnice și a folclorului poetic și muzical, iarna, când femeile torceau. Cine n-a umblat desculț din martie până în noiembrie nu știe ce e folclorul. Mai ales cine nu a fugit desculț pe o miriște proaspătă sau pe un câmp cu buruieni unde toamna fusese tăiat popușoiul sau holdanii cei purtători de semințe de cânepă, care lăsau niște țepușe, de la seceră, care-ți puteau străpunge picioarele, dacă nu erai antrenat de mic. Dacă i-ai fi fugărit pe preot sau pe învățător sau pe vreun profesor, cei care umblau încălțați tot timpul, își nenoroceau picioarele. Țăranul, deci, cel talentat, și nu erau toți, făcea obiecte ale industriei casnice cu adevărat artistice, precum Coloana Infinitului a lui Brâncuși. Nimeni nu lucra ceva pentru a fi vândut. Femeile treceau cânepa prin toate fazele de prelucrare pentru nevoile curente ale familiei sau pentru zestrea fetelor. Crăciunul era de fapt o sărbătoare păgână, precreștină. Povestea cu nașterea Domnului au pus-o preoții mai târziu. Anul nou a creat confuzii printre așa-zișii folcloriști. Este o sărbătoare laică, de primăvară, ce sărbătorește renașterea naturii verzi. Așa se serba cu ani în urmă începutul anului nou. Cine a adus-o în miezul iernii? Cred că tot preoții, pentru a fi continuată cu Boboteaza, botezul Domnului. Urăturile păstrate peste ani, clasice, vorbeau de plug, de cai și boi cu zurgălăi, de tras brazdă nouă etc. Evident că aceste operațiuni se făceau prin martie-aprilie, când trebuia să se țină și Paștele.
de Ioan Pînzar