Amintiri din Comunism

Să nu credeți că directorii erau informatori, unii da, în condiții speciale. Nu că erau membri de partid, dar însuși partidul nu avea încredere în ei. Partidul și securitatea nu prea aveau încredere în toți șefii comuniști. De ce, dacă activiștii cei devotați îi puneau în posturi de conducere? Partidul nu avea încredere nici în activiști. Și ei erau supravegheați de securiști. Și securiștii erau supravegheați de alți securiști, urmând o veche tradiție a Ohranei țariste. Oficial, un ofițer de securitate răspundea de un sector. Venea la un director de la o instituție, dacă era nou în post, se prezenta, chiar cu legitimația, bea o cafea și încet, încet, se trecea la o problemă mai mult formală. Indicați-mi un salariat, tovarășe director sau directoare, care să țină legătura cu noi. Știu că nu avem probleme în colectivul dvs., dar așa cer regulamentele noastre. Directorul îi indica, fără a analiza prea mult, o persoană, de preferat un șef mai mic. O secretară, cineva de la cadre, asta era vechea metodă bolșevică a cominterniștilor, păstrată până în epoca de aur, dar și un șofer sau alt salariat. Evident, respectivul director întreba dacă e nevoie să fie chemat cel desemnat. Nu, răspundea securistul, iau eu legătura cu el, cât mai discret. Șeful unității era, evident, atent cu cel desemnat. Dar securitatea avea, de fapt, un alt om pregătit. De unde știu aceste mici secrete? Mi le-a spus atunci, demult, un șef de instituție care credea că omul desemnat de el e al securității, ceea ce era neadevărat. El era suspectat de ceva. Am mai spus că mi-aș fi dorit acum, nu atunci, să fi fost informator al onorabilei instituții și să am ce povesti. Dar de ce au creat CNSAS-ul? Ca să fie păstrată și folosită munca lor. Ei, desigur, merg cu fruntea sus, ca membri ai armatei române. Informatorii? Ce serviciu de informații n-are informatori? Aceste servicii sunt ale țării, indiferent de regimul politic, ne lămurea un colonel care s-a apucat de făcut cuie. Normal era ca și Siguranța burgheză să fi fost păstrată, dar de la șefi până la ultimul portar au înfundat pușcăriile, nemaiajungând să prindă amnistia din 1964, indiferent de vârstă. În școlile copilărilei Siguranța era prezentată ca un monstru care persecuta comuniștii scoși în afara legii în 1924. A greșit atunci acel politician, Mârzescu, care a propus legea în cauză. Era mai bine să fi fost lăsați să activeze în legalitate, mai ales că erau puțini. Era, însă, vecinătatea cu primul stat socialist din lume, URSS. Lenin s-a dus la cele veșnice, în care nu credea, fiind ateu, tot în acel an. Stalin, Troțki, Kamenev, Buharin etc., toți din rândul minorităților naționale nenumărate din fostul imperiu țarist, stăpâneau o țară întinsă pe două continente, cel de-al treilea fiind ratat pe la 1868, când un țar a vândut SUA Alaska. Cea mai mare greșeală din istoria Rusiei, ar fi spus însuși Iosif Vissarionovici, care nu și-a menajat gruzinii lui trădători în toate războaiele Rusiei. Regele nostru întregitor de neam, Ferdinand, se temea ca de foc de o revoluție comunistă în România în acei ani, 1920. Mai ales că generalul Averescu amenința permanent cu o revoluție care să ducă la republică. Paradoxul este că atunci, după primul război, comuniștii și socialiștii ar fi avut mai mari șanse de revoluție. Liberalii și regele au făcut reforma agrară, liniștind spiritele nemulțumiților țărani. În proletari, trebuie să spunem adevărul, generalul Averescu, făcut mareșal de regele Carol al II-lea, a tras cu gloanțe de război în piața teatrului vechi, în plina stradă a victoriei din 1877. Același general a pus tunul și pe țărani în 1907. Mulți au uitat. Eu nu, eu care am umblat desculț ca Zaharia Stancu copil, din martie până în noiembrie, la a doua zăpadă, în fiecare an, având în casă pământ pe jos și ger iarna, cum am tot amintit, să se știe. Dacă eram fiul preotului din sat sau al unui învățător care-și încălțau copiii și vara, având case cu scânduri jos și călduroase, poate că potrivit teoriei luptei de clasă nu l-aș ataca acum pe generalul Averescu, care împreună cu regele, Ionel Brătianu și alții au fost călăii țăranilor răsculați în 1907.
Atunci mai erau încă bordeie în Costâna, deși administrația împărătească de la Viena ridicase totuși puțin standardul satelor. În Regat, mizerie mare… Ca și acum, mai ales în Moldova lui Ștefan cel Mare, în județele Fălciu și Covurlui, pe care le-au rebotezat comuniștii Vaslui și Galați. La Covurlui a fost prefect pe vremuri însuși Vodă Cuza. Alte nume frumoase de județe în Muntenia, până în 1950: Vlașca și Romanați. Dar Suceava noastră atunci era un mic orășel de la marginea imperiului austriac, apoi din 1866 austro-ungar. Dar nu numai austriecii și ungurii au avut imperiu. Și noi am avut un imperiu, pe la 1200-1300, numit imperiul româno-bulgar, condus mult timp de doi împărați români, Ioniță și Asan. Bolșevicii au trecut oarecum cu jenă peste acest imperiu, la istorie. N-a uitat însă tovarășul Voronin din Transnistria, stabilit în Basarabia și ajuns președinte până nu demult.
Ioan Pînzar