Veste bună

Aeroportul Suceava a obținut din nou certificarea ca aeroport internațional

Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava, obiectiv aflat în subordinea Consiliului Județean, a obținut din nou certificarea ca aeroport deschis traficului internațional, a informat Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Ordinul privind aprobarea certificării a fost semnat de ministrul Transporturilor și Infrastructurii Anca Boagiu și a avut la bază raportul favorabil întocmit de comisia de evaluare luna trecută, care arată că Aeroportul Suceava îndeplinește condițiile necesare. „În urma analizei efectuate, comisia de evaluare numită prin ordinul ministrului Boagiu a constatat că Aeroportul „Ștefan cel Mare” – Suceava îndeplinește condițiile de certificare ca aeroport deschis traficului internațional și a propus demararea procedurilor legale de certificare, conform raportului întocmit cu numărul de înregistrare 38/3205/ 10.12.2010”, se menționează în comunicatul Ministerului Transporturilor.
Din comisie au făcut parte reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Ministerului Administrației și Internelor, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerului Finanțelor Publice și ai Ministerului Sănătății, iar criteriile urmărite au fost legate de fluxurile de sosiri și plecări interne și internaționale, de facilitățile de sănătate publică, asistență medicală, control veterinar și fitosanitar și de facilitățile pentru controlul trecerii frontierei de stat și controlul vamal.

Recomandări

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, anunță începerea unui nou proiect pentru dezvoltarea Aeroportului „Ștefan cel Mare”

La Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava se va construi un parc fotovoltaic printr-o investiție de peste 8,3 milioane de lei

Conferință internațională pe teme medicale, organizată de Rotary Club Suceava Cetate în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare”

400 de participanți și 55 de speakeri au confirmat prezența la TILIA (Summitul Orașelor din România), organizat de IULIUS la Iaşi