Cu timbru ucrainean

A cumpărat două plase cu țigări de contrabandă din parcarea Vămii Siret

O ucraineană a fost prinsă de polițiștii din orașul Siret în timp ce încerca să vândă două sacoșe voluminoase cu țigări de contrabandă, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
În noaptea de duminică spre luni, aproape de miezul nopții, o patrulă de poliție a observat pe strada 9 Mai o femeie care transporta două sacoșe mari.
Respectiva a fost legitimată și identificată în persoana unei femei din Ucraina, Kateryna R., de 37 de ani, iar în cele două sacoșe au fost găsite nu mai puțin de 120 de pachete de țigări, cu timbru ucrainean.
„Suspecta a recunoscut că țigările îi aparțin, fiind cumpărate din parcarea Vămii Siret în vederea recomercializării pe raza orașului Siret”, se arată într-un comunicat al poliției. Țigările au fost confiscate, iar ucraineanca s-a ales cu dosar penal pentru contrabandă.

Recomandări

137 de percheziții, în cazul a două grupări care făceau contrabandă cu țigări și cu pesticide. Sunt vizați și polițiști de frontieră și vameși

Autoturism cu țigări de contrabandă, oprit la Milișăuți după o acțiune nocturnă a polițiștilor de frontieră

Peste 16.000 de pachete de țigări de contrabandă, găsite ascunse într-un camion ucrainean care transporta furaje de soia

Șofer care transporta țigări de contrabandă, urmărit la ieșirea din Suceava spre Fălticeni. Suspectul urmărit cu focuri de armă a dispărut printre strujeni de porumb