Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Ucenicind pe lângă Radu Gyr, în timpul detenţiei la „Uniunea Scriitorilor din Aiud“, cum numea Petru Pandrea temniţa celor 45 de mari scriitori români, Dumitru Oniga avea să-şi încredinţeze poemele colilor de hârtie abia de prin 1990, publicându-le în „Crai Nou“, „Solstiţiu“, „Tribuna Transilvaniei“, „Ţara“, „Plai Românesc“ etc. sau în cărţile: „Cântece triste“ (1996), „Novissima Tristia“ (1998), „Urme, lacrimi, sânge, morminte” (2007), „Lumini, sublimele lumini” (2010), „Planta acvatică” (2011) etc.
