Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 8 mar 2013 - Anul XVIII, nr. 55 (5262)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9758 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6438 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Ofertă de 8 Martie la Piaţa de Flori: Preţuri pentru toate buzunarele, marfă fără bon fiscal

Vineri, 8 Martie 2013 (13:29:55)

Trandafiri, orhidee, irişi, lalele, zambile, frezii şi ghiocei, majoritatea din Olanda, se vând angro în Piaţa de Flori din Capitală la preţuri care încep de la 0,5 lei, fără bon fiscal, pe tarabe "amenajate" pe cutii de carton, lăzi de bere, măsuţe pliante şi chiar direct din portbagajul maşinilor.

În Piaţa de Flori din Bucureşti nu ai loc să arunci un boboc de trandafir. Oameni grăbiţi ce zăbovesc câteva secunde în faţa fiecărei tarabe repetă obsesiv aceeaşi întrebare: "Cât e firul de lalea? Dar de trandafir?". După primele zece tarabe realizezi că preţul este aproape identic la toate tarabele care înconjoară piaţa.

Dacă vrei să cumperi trandafiri, poţi lua 25 cu 175 de lei sau şapte lei un fir. O orhidee cu tulpină costă 45 de lei şi de la cinci bucăţi în sus se vinde cu 40 de lei un fir, în timp ce orhideele cu o singură floare în cutie de carton costă 30 de lei într-un pachet cu zece cutii cu orhidee. Lalelele sunt doi lei firul în pachete de 25 de bucăţi sau de 50 de fire.

Irişii costă 1,5 lei în pachete de 50 de fire, iar pentru un singur fir florăresele cer trei -patru lei şi chiar cinci lei în unele locuri. Un pachet de 20 de garoafe se vinde cu 35 de lei.

Zambilele sunt şapte lei dacă iei un pachet cu zece fire. Freziile costă 1,6 lei un fir la pachete de câte 50 de fire şi doi lei la pachete de 25 de fire. Bucheţelul de stânjenei costă doi lei, iar un buchet de nouă, zece ghiocei costă 0,5 lei, sunt singurele flori la care se negociază fiecare buchet, fiecare pachet.

Dacă zăboveşti mai mult de trei minute în faţa unei tarabe eşti întrebat de vânzător sau vânzătoare câte flori vrei să cumperi. Asta doar pentru a iniţia o conversaţie, pentru că în Piaţa de Flori din Capitală nu se negociază decât foarte rar.

În magazinul lui Nelu, aşezat central, la intrarea în piaţă, trebuie să treci printre cutiile cu câte zece sau douăzeci de pachete cu flori, cele mai multe lalele şi trandafiri, iar odată intrat, abia poţi să te mişti.

"Vindem florile angro, lalele doi lei firul, trandafirii toţi sunt şapte lei firul, doar cei mici din colţ sunt şase lei", spune bărbatul. Cinci, şase tiruri cu flori, "poate chiar zece" au fost aduse de la 1 martie, continuă bărbatul.

"În 8 martie se goleşte tot. Multe flori le aruncăm. Să veniţi peste câteva zile să le vedeţi la gunoi. Să vedeţi câte aruncăm", explică vânzătorul, arătând spre câteva persoane care, în încercarea de a alege nişte pachete de trandafiri, pun mâna pe petalele parcă pictate în culori tempera.

"Toate cele pe care pune mâna se strică. Şi uite cum le tot ating şi le tot pipăie, şi trage de ele", continuă Nelu, în timp ce un alt domn îl întreabă grăbit: "De la un pachet în sus mai negociaţi?... Sau mai spre dimineaţă? Cât ne-ai putea lăsa la preţ dacă luăm 200 de fire (de trandafir-n.r)?".

"Nu, nu se negociază niciun leu, că mi-a luat şi 500 de fire şi n-am lăsat", răspunde Nelu, continuând să explice că cei mai mulţi dintre cumpărători sunt "angrosişti" de peste tot din Bucureşti, din toate pieţele, şi chiar din Brăila şi Buzău. Apoi pleacă brusc, pentru că "a venit maşina cu orhidee", care era venită mai de mult, da' n-a avut unde să parcheze".

La ieşirea din magazin îl întâlnim pe Andrei, un copil de zece ani care a venit cu tatăl lui pentru a-i cumpăra flori mamei "de 8 Martie". "Locuiesc în apropiere şi am venit cu tata să-i cumpărăm flori mamei. Şi o să cumpăr şi pentru doamna învăţătoare", spune Andrei, care duce în braţe un buchet de lalele galbene, proaspete.

Pe Oana V. am găsit-o în faţa unei tarabe încercând să cumpere "doar" zece fire de irişi, explicând grăbită că a venit pentru a-şi cumpăra câteva lucruri specifice pentru afacerea pe care o conduce.

"Am venit doar pentru câteva feluri de flori şi pentru câteva pachete. M-am aprovizionat din timp pentru aranjamentele florale, dar am primit câteva comenzi întârziate, pe care vreau să le onorez", spune tânăra, care de un an încearcă să dezvolte o afacere cu flori pentru diverse ocazii, pe care le aranjează în cutii de lemn pictate manual.

"Am venit de mai bine de două ore şi nu găsesc irişi la bucată. De fapt, irişi sunt la câteva tarabe, însă preţul la bucată este de două ori mai mare decât la pachet. Sunt foarte puţini cei care dau la bucată, iar eu nu am ce să mai fac cu 50 de fire. La fel şi plantele pentru decorat", continuă tânăra.

La câteva tarabe din faţa pieţei, într-o lumină uşor obscură se vând şi aranjamente florale în coşuri de răchită sau nuieluşe. Au preţuri între 30 şi 50 de lei şi sunt aproape identice - florile cu tulpinile mici, aproape inexistente şi curăţate în marea lor majoritate de cel puţin un rând de petele, fiind deja trecute de prima tinereţe.

Sunt şi locuri unde, dacă întrebi de cinci ori cât costă un fir de floare, primeşti cinci răspunsuri diferite. La un astfel de loc, vânzătoarea doarme pe un fotoliu scos în faţa magazinului, pe trotuar, în timp ce din interior se aude zgomotul unui televizor alb-negru setat pe un canal de manele.

În laterala stângă a pieţei sunt aşezate în paralel aproape 30 de maşini, de la dube cu rafturi supraetajate, la autoturisme în care stau presate în portbagaje sute de fire de flori.

Majoritatea florilor sunt importate sau "aduse"din Olanda. Doar foarte rar găseşti vânzători care spun că au flori autohtone, crescute în sere, lângă Bucureşti. La fel de rar ca şi bonurile fiscale sau facturile pentru flori, practic inexistente în această piaţă.

"Lalele sunt de aici, autohtone. Sunt crescute de noi în sere. Este 1,8 lei firul, am avut şi cu 1,6 lei, şi cu 1,5 lei, pentru că erau mai scurte. Doar cele albe au fost mai ieftine", spune o vânzătoare care scăzuse puţin preţul florilor pentru că mai avea doar câteva pachete de lalele.

Viteza cu care oamenii încarcă florile cumpărate în autoturismele proprii sau chiar în taxiuri, lipsa negocierilor "ca la piaţă" îţi atrag atenţia atunci când, realizezi că, deşi prezent de trei ore printre tarabele cu flori, nu ai văzut niciun bon fiscal, aproape nicio casă de marcat funcţională, nici ştampile sau avize de transport pentru marfă şi nici certificate de garanţie.

Nici doamna Elena, care ne-a întâmpinat cu "Să trăiască, să-nflorească, vino-ncoa' să-ţi dau zambilă, frumoaso", nu vrea să mai vorbească atunci când află că suntem jurnalişti şi facem un material despre Piaţa de Flori din Sectorul 5.

Femeia are 74 de ani şi este florăreasă de la 15 ani. "Eu vând cu cinci lei o orhidee, la care primesc cinci bani", spune Elena, rugându-ne să nu-i facem poze. "Mă vede familia şi râde de mine, mă ia peste picior", argumentează femeia refuzul de a fi fotografiată.

"Nu cumva să ne pui în ziar că n-avem nevoie! Du-te în partea cealaltă! Du-te la ăilalţi, dacă eşti de la ziar, că nu ne trebuie reclamă!", spune o altă florăreasă.

La două ore după miezul nopţii, forfota aproape s-a oprit, florăresele nu negociază preţuri, în timp ce florarii încarcă sau descarcă cutii şi ambalaje, schimbând primele impresii despre meciul Steaua - Chelsea.

Grămezile de ambalaje au crescut considerabil în fiecare punct de intersecţie al aleilor din piaţă, câinii vagabonzi au obosit să mai umble, iar peste toate răzbeşte un miros de flori proaspete, care acoperă mirosul micilor pregătiţi pe grătar, într-un colţ al pieţei, sau pe cel al porumbului fiert cu care se plimbă doi tineri printre tarabe.

Este mirosul de flori proaspete care vestesc primăvara şi pe care în 8 Martie le vor primi în dar doamnele şi domnişoarele.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ofertă de 8 Martie la Piaţa de Flori: Preţuri pentru toate buzunarele, marfă fără bon fiscal.
 Vizualizări articol: 519 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ofertă de 8 Martie la Piaţa de Flori: Preţuri pentru toate buzunarele, marfă fără bon fiscal0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei