Google
SHOPPING CITY SUCEAVA - Gasca Zurli
SHOPPING CITY SUCEAVA - Gasca Zurli
SHOPPING CITY SUCEAVA - Gasca Zurli
 
vineri, 24 dec 2010 - Anul XV, nr. 303 (4594)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6303 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,9308 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   ø imagini |   ø fişiere video

2010 - anul austerităţii, al protestelor, dar şi al eşecului liderilor sindicali

Luni, 27 Decembrie 2010 (14:54:55)

 Liderii sindicali au scos cei mai mulţi oameni în stradă în 2010, anul cu cele mai dure măsuri de austeritate, dar de fiecare dată rezultatul a fost un eşec, neputinţa reprezentanţilor angajaţilor de a le obţine cel puţin drepturile pierdute ducând la o problemă de credibilitate.

Primele proteste au început în luna martie, când nu fuseseră încă anunţate măsurile de austeritate cărora bugetarii trebuiau să le facă faţă. Aceştia au ieşit în stradă la începutul primăverii pentru creşterea salariului minim pe economie, neştiind că nu numai că nu vor primi salarii mai mari, dar şi cele pe care le aveau urmau să fie reduse.

La acel protest, premierul a fost neinspirat şi a venit în mijlocul manifestanţilor, dar nu a fost primit cu aplauze, ci cu bulgări de zăpadă, care nu au fost însă încasaţi de el, ci de angajaţii de la Serviciul de Protecţie şi Pază. Mai era aproximativ o lună şi jumătate până la marele anunţ de tăiere a salariilor şi pensiilor.

Presimţind poate ce îi aşteaptă, pe 26 martie, pensionarii din mai multe oraşe au ieşit în stradă pentru că nu mai aveau bani de medicamente. Nici ei nu au obţinut banii pe care îi cereau, ba mai mult au fost foarte aproape de soarta bugetarilor, dar au scăpat de tăierea pensiilor ajutaţi fiind de o decizie a Curţii Constituţionale.

Aceste acţiuni mici la nivel central, dar şi local nu au avut niciun rezultat, astfel că sindicaliştii din vârf au luat decizia grevei generale. Astfel, pe 5 mai, bugetarii au fost în grevă timp de o zi, când nu s-a lucrat la administraţiile locale, cadrele didactice nu şi-au desfăşurat activitatea, iar în spitale nu s-au asigurat decât urgenţele. Acest demers nu a fost continuat însă decât de câţiva profesori şi funcţionari publici, care au stat în grevă o săptămână.

O zi mai târziu, pe 6 mai, preşedintele Traian Basescu a făcut marele anunţ care i-a lăsat fără replică pe toţi cetăţenii României. Preşedintele Băsescu ştia atunci şi anunţa dramatic ce urma să decidă Guvernul puţin mai târziu pentru toţi bugetarii: fondul de salarii redus cu 25 la sută, pensii mai mici cu 15 procente, ajutorul de şomaj diminuat cu 15 la sută. Şi nu numai, pentru că şeful statului anunţa încă de atunci măsuri care urmau să fie decise de Guvern mult mai târziu, printre care modificări ale Codului muncii. Mai mult, preşedintele anunţa că ia din banii bugetarilor, dar insista să fie plătite rapid datoriile statului către firme, "pentru a le crea condiţiile acceptabile pentru reluarea activităţii".

Şi nu doar atât era pregătit pentru bugetari. Faptul că oamenii pierdeau o parte din salarii părea cea mai drastică măsură, mai ales pentru cei care şi aşa aveau venituri foarte mici, însă guvernanţii pregăteau ceva şi mai dur: mulţi bugetari urmau să îşi piardă locurile de muncă până la sfârşitul anului.

Angajaţi din toate domeniile, dar şi pensionari, prin vocea liderilor lor sindicali, anunţau atunci nemulţumirile faţă de măsurile dure de austeritate, care vor împinge mulţi oameni la limita subzistenţei şi spuneau că sărăcia va scoate oamenii în stradă.

Primii care au reacţionat la anunţul preşedintelui au fost pensionarii. Pe 12 mai, pensionarii au început protestele la prefecturile din ţară, cerând demisia lui Traian Băsescu şi a Guvernului. O zi mai târziu, o mână de sindicalişti, aproximativ 200, s-au adunat la Cotroceni, cerând acelaşi lucru.

A urmat apoi primul miting de amploare, pe 19 mai, la Guvern, peste 40.000 de oameni din toata ţara invadând Piaţa Victoriei, fără ca Executivul să aibă vreo reacţie la protestul lor. Având deja măsura "interesului" oamenilor pentru Guvern, premierul nu a mai ieşit la discuţii la protestatarii. Democrat-liberalul Marcel Hoară a crezut însă că va fi popular şi s-a dus printre protestatari, care l-au primit "cu braţele deschise" şi nu i-au mai dat drumul decât după intervenţia forţelor de ordine.

Ajutaţi şi de măsurile de austeritate anunţate, liderii confederaţiilor sindicale au reuşit să îi mobilizeze pe oameni. Efectul nu a fost însă cel dorit de oamenii care au venit din toate colţurile ţării pentru a-şi striga supărarea, sărăcia, nemulţumirea şi îngrijorarea faţă de nesiguranţa zilei de mâine.

Guvernanţii nu au fost impresionaţi nici de numărul participanţilor la miting, nici de mesajele transmise de protestatari. Şi-au continuat măsurile, susţinând sus şi tare că sunt singurele care pot scoate România din criză.

Şi, ca o concluzie a mitingului care a reuşit să adune împreună peste 40.000 de oameni, Guvernul a decis pentru "binele" lor. La două săptămâni de la anunţul preşedintelui, pe 20 mai, iese la rampă şeful Guvernului, Emil Boc, şi spune că România are două posibilităţi: ori plăteşte salarii şi pensii reduse, ori în decembrie nu va mai putea plăti deloc.

Au urmat acţiuni de stradă în mai multe judeţe din ţară. Deşi la aceste protest mesajele au fost clar împotriva Cabinetului Boc şi local au fost şi îmbrânceli ale sindicaliştilor cu jandarmii, liderii sindicali nu au reuşit să obţină pentru cei pe care-i reprezintă schimbările dorite de aceştia.

Chiar dacă şi preşedintele şi premierul anunţau că în a doua parte a anului lucrurile nu vor fi deloc roz pentru români, liderii sindicali nu au mai fost la fel de convingători în mobilizarea oamenii să iasă cu zecile de mii în stradă sau să oprească activitatea pe termen nedeterminat. Poate şi pentru că până când nu şi-au luat salariile diminuate, oamenii nu au crezut că li se poate întâmpla ceea ce anunţaseră aleşii.

Au urmat două săptămâni în care bugetari şi pensionari au pichetat Palatul Parlamentului, cerându-le guvernanţilor să renunţe la măsurile anunţate. Cabinetul Boc şi-a continuat însă planul şi, ca să pună cât mai repede în aplicare tăierile de salarii şi pensii, şi-a angajat răspunderea în Parlament.

Opoziţia şi-a intrat în rol şi a depus moţiune de cenzură. Data stabilită pentru discutarea moţiunii - 15 iunie - a fost şi cea în care liderii celor cinci confederaţii sindicale au decis să îşi scoată din nou oamenii în stradă.

Început în forţă şi cu intenţia de a-i împiedica pe aleşi să meargă în Parlament şi să susţină Guvernul, mitingul de la Palatul Parlamentului, la care liderii sindicali au reuşit să mobilizeze peste 15.000 de oameni, s-a transformat într-un protest haotic, pe alocuri violent.

Protestatarii nici nu au mai aşteptat deznodământul şedinţei de plen la moţiunea de cenzură şi, la îndemnul liderilor sindicali, au încheiat o nouă acţiune. Nici de această dată liderii sindicali nu au reuşit, prin mobilizarea în stradă a oamenilor, să schimbe ceva: moţiunea nu a trecut şi Guvernul a rămas acelaşi să aplice măsurile de austeritate.

După ce moţiunea a picat, protestele s-au mutat la sediul Preşedinţiei, în opinia oamenilor şeful statului fiind la originea deciziilor dure.

La peste o lună şi jumătate de la anunţul preşedintelui, pe 25 iunie, Curtea Constituţională a decis că pensionarii nu pot pierde 15 procente din pensii.

Bugetarii nu au scăpat însă de tăiere şi mai era o săptămână până când aceasta era simţită în buzunarele proprii. A doua lună de vară, cea mai călduroasă, nu a cunoscut prea multe proteste. Din septembrie însă, sindicaliştii s-au pus pe treabă, şi-au intrat în rol şi au adus mii de oameni în stradă, dar separat, pentru că cei cinci lideri de confederaţie s-au supărat şi n-au mai vrut să facă acţiuni comune, mărul discordiei fiind tot un sindicalist, Liviu Luca, implicat în scandalul Sorin Ovidiu Vîntu.

Astfel, dacă iniţial se anunţa o toamnă plină de zeci de mii de oameni în stradă, sindicalişti de la toate confederaţiile, în septembrie liderii din vârf au decis să acţioneze separat.

Pe 20 septembrie sindicaliştii de la "Cartel Alfa" au protestat în 35 de judeţe. La prefecturi şi la sediile PDL, adică la reprezentanţii în teritoriu ai guvernanţilor. Nemulţumirile au fost nu doar legate de scăderea salariilor, dar şi de noua lege a pensiilor care creştea vârsta de pensionare la 65 de ani atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei şi la 55 de ani pentru cei care muncesc în condiţii speciale.

Au urmat cei de la CNSLR-Frăţia, pe 22 septembrie. Peste 10.000 de sindicalişti au mărşăluit prin Capitală, iar în faţa Guvernului au fost altercaţii între protestatari şi jandarmi.

Două zile mai târziu a fost rândul poliţiştilor afiliaţi la mai multe confederaţii. Pe 24 septembrie, peste 8.000 de oameni au strigat în Piaţa Victoriei "Jos Guvernul" şi nu s-au oprit aici. Deşi nu aveau autorizaţie decât pentru un miting în faţa Palatului Victoria, aceştia au plecat în marş spre Palatul Cotroceni.

Nu numai că marşul spontan şi apoi mitingul de la Palatul Cotroceni nu au dus la niciun rezultat, iar liderii sindicali au ieşit de la discuţiile cu câţiva reprezentanţi ai Preşedinţiei fără să poată anunţa oamenii care au riscat şi i-au urmat că se va renunţa la măsurile de austeritate, dar întreaga acţiune a dus la reacţii şi mai dure ale şefului statului. Supărat că oamenii care trebuie să asigure ordinea şi siguranţa publică i-au strigat la geam "ieşi afară javră ordinară" şi şi-au aruncat caschetele, şeful statului a renunţat la serviciile de escortă ale poliţiei rutiere. Decizia preşedintelui a fost urmată la scurt timp de una similară a premierului, care însă după ce a mers câteva zile fără escortă, ca un simplu cetăţean, şi a stat la toate semafoarele, s-a răzgândit şi a cerut ca Poliţia să escorteze coloana oficială.

Scandalul a culminat cu demisia din funcţie a ministrului de Interne Vasile Blaga. Şi tot ca efect al mitingului din 24 septembrie, şeful Jandarmeriei Capitalei Gavrilă Pop a fost eliberat din funcţie, la aproape două luni după acel protest, pe motiv că nu a intervenit la mitingul poliţiştilor de la Palatul Cotroceni. Atunci, jandarmii au decis să îi însoţească pe protestatari şi să asigure ordinea pentru ca acţiunea să nu degenereze.

Pe 28 septembrie, era rândul Blocului Naţional Sindical să intre în scenă. Liderii BNS au adus în Capitală peste 5.000 de oameni, care după un miting la Guvern au mărşăluit pe la mai multe ministere, acţiunea încheindu-se cu o oră mai devreme decât era anunţat, fără incidente. Guvernul a ţinut să precizeze că apreciază "modul democratic" de desfăşurare a manifestaţiei şi i-a chemat pe sindicalişti la masa negocierilor, dar rezultatul a fost acelaşi, zero.

A doua lună de toamnă a fost la fel ca prima încă de la început. Pe 1 octombrie, aproximativ 300 de sindicalişti din cadrul Sanitas Iaşi s-au îmbrâncit cu jandarmii în faţa Prefecturii, încercând să intre în clădire, nemulţumiţi că niciun oficial nu vine să discute cu ei, iar în timpul protestului s-a aruncat cu ouă şi a fost spart un geam.

Pe 5 octombrie aproximativ 8.500 de sindicalişti ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ s-au adunat în Piaţa Victoriei, cerând salarii decente, oprirea disponibilizărilor, dar şi investiţii în şcoli. Cadrele didactice au plecat din Piaţa Victoriei spre Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei, cântând marşul mortuar. Şi ei, ca şi colegii lor din alte domenii, au rămas cu cântecul şi cu salariile tăiate. În aceeaşi zi, alţi 2.000 de profesori, afiliaţi la alte federaţii, îşi cereau drepturile în faţa Palatului Cotroceni.

O altă acţiune, de această dată spontană, a avut loc pe 13 octombrie, când aproximativ 200 de angajaţi ai Ministerului Finanţelor au protestat pe holurile instituţiei, cerând să le fie acordate stimulentele. Aceştia au fost reprezentaţi atunci la negocierile cu ministrul Finanţelor şi cu preşedintele ANAF de către Vasile Marica. Instalat ca lider "ad-hoc", acesta a început negocierile cu Gheorghe Ialomiţianu, cu scopul de a rezolva problema stimulentelor celor nemulţumiţi.

Protestele spontane s-au extins, o zi mai târziu, în toată ţara, mii de angajaţi de la administraţiile financiare, din trezorerii, din casele de pensii, din direcţiile de ocupare a forţei de muncă, din casele de asigurări de sănătate, din asistenţă socială şi din biblioteci oprind lucrul în semn de solidaritate cu angajaţii de la Ministerul Finanţelor.

În urma protestului spontan, între sindicate şi reprezentanţii Ministerului de Finanţe şi ANAF au avut loc mai multe runde de negocieri privind acordarea stimulentelor. În final, sindicaliştii au semnat un protocol cu Ministerul Finanţelor privind acordarea acestor drepturi băneşti, dar în funcţie de performanţe şi doar pentru lunile restante, pentru că prin legea salarizării acestea vor fi incluse în salarii.

Nemulţumirile oamenilor se acumulau în această perioadă, dar ele nu aveau niciun semn de rezolvare, astfel că s-a schimat locul de desfăşurare a protestelor. De la Parlament, Guvern şi Palatul Cotroceni, sindicaliştii s-au mutat la sediile PDL, unde pe 15 octombrie aproximativ 100 de angajaţi din penitenciare au protestat în faţa sediului central, aruncând 25 de caschete fără însemne naţionale în curtea imobilului şi strigând "Jos Guvernul", "Mincinoşii", "Hoţii", "Băsescu, trădător de partide şi popor" şi "Armata e cu noi". Şi acest gest a fost foarte criticat de politicienii de la putere.

După ce confederaţiile au protestat două luni de toamnă separat, s-au gândit să se împace şi să organizeze un mare miting împreună. Ziua protestului - 27 octombrie - nu a fost aleasă la întâmplare: era data discutării în Parlament a unei noi moţiuni de cenzură a opoziţiei. Confederaţiile sindicale anunţau că aduc în Capitală peste 100.000 de oameni care vor cere demisia întregului Guvern, mitingul fiind astfel al doilea ca amploare de după 1991.

Prezentat la dimensiuni apocaliptice, mitingul tuturor sindicatelor din România a reuşit să adune la Bucureşti, de "ziua moţiunii", maximum 50.000 de oameni obosiţi şi înfriguraţi, care au părut că abia aşteaptă deznodământul pentru a se retrage spre case, la căldură.

Înainte să plece în marş de la Guvern spre Palatul Parlamentului, protestatarilor li s-au alăturat mai mulţi PSD-işti de frunte, conduşi de însuşi liderul partidului, Victor Ponta. Imediat după ce s-au pus în mişcare, sindicaliştii şi-au dat seama că întreg marşul este condus de politicieni, care i-au trecut în plan secund. Revoltaţi, aceştia le-au cerut PSD-iştilor să treacă în coloană.

Istoria din vară, de la prima moţiune de cenzură, însoţită de strigătele sindicaliştor s-a repetat. Moţiunea nu a trecut nici de această dată, Guvernul a rămas pe poziţii, iar oamenii au plecat acasă îngheţaţi şi supăraţi că au simţit pe pielea lor încă un eşec.

În 3 noiembrie, liderii sindicali au mai înregistrat un eşec, în urma apelului făcut către toţi angajaţii să oprescă lucrul patru ore, întrucât unii salariaţi nici măcar nu au primit oficial acest apel, iar alţii l-au ignorat, fie pentru că au fost ameninţaţi, fie pentru că nu vrut să dea curs cererii.

Situaţia a demonstrat încă o dată că liderii sindicali nu mai au putere să mobilizeze oamenii, nu mai au bani să le plătească orele în care nu muncesc şi, mai mult decât atât, nu mai au credibilitate. Oamenii şi-au pierdut încrederea în liderii sindicali şi au ajuns să considere că toate acţiunile iniţiate de aceştia sunt fără miză, ei fiind convinşi că nimic nu se va schimba în bine, indiferent de cât de mulţi ar ieşi în stradă sau ar cere demisia Guvernului.

Oprirea voluntară a lucrului este considerată din start o acţiune care poate avea repercusiuni negative asupra angajaţilor, în condiţiile în care oamenii pot fi daţi în judecată dacă îşi asumă acest gest în nume personal. Ei ar fi fost, astfel, singurii responsabili pentru absenţa de la locul de muncă, întrucât liderii nu şi-au asumat nimic. Doar au făcut apel.

Acesta a fost cântecul de lebădă al marilor proteste din 2010, anul cu cel mai mare număr de manifestări de stradă şi de participanţi, dar şi cu cel mai mare eşec înregistrat de organizatori, liderii de sindicat.

Chiar dacă atât salariile cadrelor didactice, cât şi ale celorlalţi bugetari trebuiau reduse numai şase luni, aşa cum a decis Curtea Constituţională, reducerea a fost legiferată şi pentru 2011. Astfel, de la 1 ianuarie 2011, în loc ca bugetarii să revină la drepturile din iunie, vor primi tot salarii diminuate. Guvernul promite însă că diminuarea nu va mai fi de 25 la sută, ci de 15 la sută.

Legea cadru a salarizării, negociată luni de zile cu sindicatele, va fi în vigoare din 2011, dar nu va putea fi aplicată grila privind coeficienţii, pentru că nu sunt bani. FMI a cerut ca România să finalizeze acest proiect până la sfârşitul anului 2010, aşa că l-a finalizat, dar este doar pe hârtie, această lege fiind completată anual de o alta care se referă la bani, care va stabili anual salariile bugetarilor.

În 2010 s-au recalculat şi pensiile speciale, astfel încât aviatorii, militarii, poliţiştii, diplomaţii şi demnitarii vor primi pensii şi de zece ori mai mici.

Anul se încheie şi cu tăieri ale unor drepturi pentru femeile care vor naşte după 31 decembrie. Pe 8 decembrie, câteva zeci de mame cu copiii, dar şi femei însărcinate au protestat la Guvern, cerând menţinerea indemnizaţiei pentru o perioadă de doi ani. Protestul nu a dus la niciun rezultat, pentru că Guvernul a decis să reducă indemnizaţia de creştere a copilului.

Guvernul pregăteşte de asemenea un nou cod social şi un nou cod al muncii, anunţat de preşedinte încă din luna mai. Condiţiile pentru ajutoarele sociale vor fi mult mai dure, iar numărul beneficiarilor şi cuantumul vor scădea. Cu toate acestea, declanşării unei alte eventuale greve generale sau a unor mişcări sindicale de amploare este puţin posibilă, neîncrederea sindicaliştilor în liderii lor rămânând principalul motiv.

Geanina Sandu, geanina.sandu 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului 2010 - anul austerităţii, al protestelor, dar şi al eşecului liderilor sindicali.
 Vizualizări articol: 130 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
2010 - anul austerităţii, al protestelor, dar şi al eşecului liderilor sindicali0.05

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei