Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 7 sep 2016 - Anul XXI, nr. 209 (6322)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Percheziţii în judeţul Suceava într-o amplă acţiune desfăşurată în ţară şi în Italia

Miercuri, 7 Septembrie 2016 (13:22:45)

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au efectuat marţi 20 de percheziții domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Argeş, Vâlcea, Suceava, Gorj, Vaslui, Buzău, Teleorman, Botoşani, Caraş-Severin şi Dolj în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de falsificarea de instrumente de plată electronică, punerea în circulație de instrumente de plată electronică falsificate, deţinerea de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronica, accesul ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos și proxenetism.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2013 membrii grupului infracţional organizat au desfăşurat atât pe teritoriul României cât și pe teritoriul Franței și Italiei activităţi de skimming (montarea aparaturii artizanale de copiere a datelor de identitate a cardurilor folosite la ATM-uri de clienţii diferitelor bănci din ţările mai sus menţionate), au falsificat instrumente de plată electronică pe care le-au folosit pentru retragerea de numerar sau achiziţionarea de produse de vestimentaţie şi încălţăminte de la mai multe societăţi comerciale din Italia.

Poziţia de lider şi coordonator al grupului  format din 30 de membri a fost ocupată de inculpatul Nazare Mihai, zis ”Moșu” sau ”Tătucu”, persoană cu influenţă şi legături în cele mai importante grupări din lumea interlopă.

Nazare Mihai a coordonat pe teritoriul Italiei și Elveției o activitate de obținere de venituri de pe urma practicării prostituției de persoane recrutate din România.

Cu ocazia percheziţiilor au fost găsite şi ridicate următoarelor bunuri: 3 hard disk-uri, 5 laptopuri, 1 tabletă, 30 - suport optic, 2 memory stick-uri, 15 telefoane mobile, 10 cartele SIM, 9 carduri bancare, suma de 20.000 de lei, precum și suma de 4.100 de euro.

Valoarea prejudiciului estimat este de 60.000 de euro.

Autoritățile judiciare din Italia au emis față de Nazare Mihai și alți șase membri ai grupului infracțional organizat mandate europene de arestare, ce urmează să fie puse în aplicare de autoritățile judiciare competente.

Simultan, în cadrul aceleiaşi operaţiuni, au avut loc percheziţii şi pe teritoriul Italiei, sincronizate şi coordonate de procurorii din cadrul Procuraturii Republicii din Monza.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate și din cadrul structurilor teritoriale din județele Argeș, Vâlcea, Suceava, Gorj, Vaslui, Buzău, Teleorman, Botoșani, Caraș - Severin și Dolj, Compartimentelor de urmăriți din cadrul DGPMB, Inspectoratului de Poliție din județele în care s-au efectuat perchezițiile și al Jandarmeriei Române, poliţişti din Italia, precum şi un reprezentant Europol – EC3 (Centrul European Cybercrime).

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale, Serviciul Român de Informații și Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.

„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, se precizează în comunicatul DIICOT.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Percheziţii în judeţul Suceava într-o amplă acţiune desfăşurată în ţară şi în Italia.
 Vizualizări articol: 4761 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Percheziţii în judeţul Suceava într-o amplă acţiune desfăşurată în ţară şi în Italia0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei