Suceveanca Daniela Petrovici, proaspăt absolventă a Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava, s-a numărat printre laureații ediției din acest an a Olimpiadei Internaționale de Lectură, de la Constanța, din perioada 1-5 septembrie.
În concurs s-au înscris competitori din România, Cipru, Republica Moldova și Ucraina. Laureată cu premiul I la ediția din 2015, în acest an Daniela a reușit să-și adjudece o mențiune, fiind pregătită de prof. Gheorghe Cîrstian. Din toamnă, Daniela va studia în cadrul Facultății de Științe Politice a Universității din București.
Întrecerea s-a desfășurat pe niveluri de vârstă și de pregătire, Daniela dându-și concursul în cadrul ultimei secțiuni, cea de-a IV-a, unde s-au calificat tineri între 17 și 19 ani.
Concurenților le-au fost evaluate competențele de lectură, constând în înțelegerea textelor ficționale, nonficționale și multimodale, capacitatea de a reflecta asupra acestora, de a formula opinii, argumente și interpretări proprii în scris, în cadrul unei prezentări sau a unei dezbateri.
Olimpiada a constat într-o probă scrisă, individuală, ce a cuprins trei subiecte: primul subiect a vizat capacitatea de înțelegere și interpretare a unui text ficțional și a avut o pondere de 50%; al doilea subiect a urmărit capacitatea de înțelegere a unui text nonficțional și a avut o pondere de 35%; al treilea subiect a vizat capacitatea de înțelegere și interpretare a unui text multimodal și a avut o pondere de 15%.
De asemenea, elevii au trecut și de o probă orală, mai exact o dezbatere.