Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video... şi tot ne-ar fi destul pentru calificarea pe care o tot aşteptăm de vreo şapte ani, de când n-am mai ajuns pe la vreun turneu final. Am făcut toate calculele. Păi dumneavoastră nu vedeţi că bulgarii mai au de jucat în deplasare şi cu Slovenia şi cu Albania, iar acasă cu noi? Chiar îi vedeţi scoţând din încă trei meciuri maximum posibil, adică 9 puncte, după ce în altele 9 au acumulat 18? Iar noi unde să fim în timpul ăsta? La cules cartofi? Nu că ar juca ai noştri cine ştie ce fotbal cosmic, dar bulgăroii chiar nu joacă nimic, aşa că varianta punctajului egal la sfârşit şi a departajării pe baza meciurilor directe cade aproape sigur. Şi chiar dacă, prin absurd, s-ar ajunge acolo, zău că nu-i văd să ne bată chiar cu un... 1-1 la Sofia care i-ar califica datorită golurilor de la Constanţa. Între altele, măcar în ideea că tot le băgăm şi noi două, situaţie în care ar trebui să ne dea ei trei. Să fim serioşi. Să revenim însă la meciul de azi, în care pornim, să vă fie clar, cu un avantaj imens însă din start: noi avem portar, ei nu. Lobonţ e într-o formă pe care dacă ar fi avut-o când trebuia, n-ar fi ajuns la Dinamo neam de neamul lui. Asta, în timp ce Edwin vad der Saar, unul dintre cei mai mari portari ai lumii (ăla care lansează direct extrema sau centrul, cu pase absolut decisive, vă mai amintiţi meciul Cehia – Olanda de acum câţiva ani?) este accidentat. Ceea ce face ca accidentările noastre (Zicu, Pleşan) să pară lipsite de importanţă. Mai mult, în lipsa omului care le asigura fără emoţii spatele, ceilalţi olandezi vor fi siliţi să acopere această gaură imensă (inclusiv în plan psihologic) ocupând poziţii mai defensive decât dacă era şi el pe acolo. De aici, ideea că s-ar cuveni să jucăm şi noi altceva decât de obicei, adică mai ofensiv. Şi, neapărat, după ce le dăm un gol (observaţi că nu scriu „dacă”...) să nu ne retragem ca tâmpiţii (ca noi înşine, adică!) într-o apărare care ne-ar fi sigur fatală. Că la atac se pricep şi ei, mai bine ca noi. Mă declar fericit că-l vom avea pe Ogăraru, căruia câţiva tot îi ştiu de frică, şi aş fi încă mai fericit dacă Pinguinu’ cu crampoane ar rămâne la odihnă în vederea abordării cu succes maxim a următoarei partide, cea cu Luxemburg, una care i se potriveşte de minune. Personal, îmi doresc o victorie cu 2-1 (că gol luăm, sunt sigur!) dar sunt mulţumit şi cu un 1-1 (că gol luăm!) care ne califică fără discuţie.
"
